Retailerul român de optică, Lensa, împlinește 9 ani de activitate, cu o cifră de afaceri cumulată de peste  40 de milioane de euro

Retailerul român de optică, Lensa, împlinește 9 ani de activitate, cu o cifră de afaceri cumulată de peste 40 de milioane de euro

După 9 ani de activitate, retailerul român de optică, Lensa, înregistrează o cifră de afaceri cumulată pentru perioada mai 2013 – aprilie 2022 de peste 40 milioane de euro (peste 200 mil. lei). În ultimii doi ani, cifra de afaceri a companiei a crescut cu 97% (în 2020), respectiv cu 50% (în 2021), iar astăzi Lensa se poziționează între cei mai mari retaileri de optică din România.

Investițiile în extinderea lanțului de magazine Lensa cresc de la an la an. În prezent, rețeaua de showroom-uri specializate Lensa numără 21 de unități în toată țara și un magazin online, Lensa.ro. Din cele 21 de showroom-uri, 14 au fost inaugurate în intervalul ianuarie 2021 – aprilie 2022. Extinderea la nivel național a fost posibilă datorită investițiilor proprii susținute, care se ridică în prezent la circa 2,5 milioane de euro.

Pentru eficientizarea activității, Lensa a urmărit îndeaproape digitalizarea cât mai multor operațiuni. Astăzi, în jur de 70% din operațiunile zilnice sunt digitalizate în platforme online, accesibile tuturor zonelor de business din cadrul companiei.

„Ne uităm la cifre și suntem bucuroși să constatăm că suntem tot mai aproape de a ne atinge obiectivul cu care am pornit la drum, de a oferi românilor 1 milion de consultații optometrice gratuite. La 9 ani de existență, Lensa este mai mult decât un retailer de optică. Suntem aici pentru a răspunde celor mai exigente nevoi, avem alături de noi cei mai importanți furnizori de produse și servicii de optică medicală la nivel mondial, angajăm optometriști și consultanți de top și depunem eforturi constante pentru a pune la dispoziția clienților noștri servicii de calitate, la standard european”, a declarat Daniel Crăciun, CEO și fondator Lensa.

În cei 9 ani de existență, Lensa a oferit românilor 510.000 de consultații optometrice gratuite și a înregistrat 984.800 de comenzi finalizate, servind peste 548.900 de clienți. Pentru anul 2022, obiectivele companiei vizează vânzări de 19 milioane de euro și inaugurarea a cel puțin 8 magazine noi.

În perioada 2 mai – 1 iunie, Lensa aniversează 9 ani de existență cu o campanie amplă de reduceri de până la 90%, la toate categoriile de produse, disponibilă atât pe Lensa.ro, cât și în magazine.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0