Revolut ajunge la 2 milioane de utilizatori și plănuiește lansarea unei platforme de trading fără comisioane

Revolut ajunge la 2 milioane de utilizatori și plănuiește lansarea unei platforme de trading fără comisioane

Revolut a anunțat că a ajuns la 2 milioane de utilizatori în Europa și lucrează activ la dezvoltarea unei platforme de trading fără comisioane care va permite utilizatorilor să investească în companii precum Apple sau Amazon prin simpla apăsare a unui buton.

Revolut va permite în curând clienților să exploreze și să investească în companii listate la bursele din Marea Britanie sau Statele Unite, precum și să folosească alte instrumente financiare precum fonduri de plasament colectiv (ETF) sau opțiuni. Compania intenționează să transforme fundamental procesul investițional și să îl facă accesibil și convenabil pentru toată lumea, democratizând investiția în acțiuni prin înlăturarea barierelor reprezentate de taxele prohibitive, interfețele neclare și procesele complicate de activare.

Într-o piață în care companiile de brokerage tradițional percep o taxă de până la 5 lire sterline pentru fiecare tranzacție, Revolut vede o oportunitate de a inova și de face investițiile transparente și convenabile pentru toată lumea – o abordare similară cu cea pe care a avut-o cu produsele financiare și criptomonede.

În ultimele 12 luni, numărul clienților Revolut din Europa a ajuns la 2 milioane de utilizatori, crescând cu peste 300% și transformând compania londoneză în compania fintech cu cea mai rapidă creștere din Europa. Clienții companiei au efectuat peste 100 de milioane de tranzacții individuale, cu un volum lunar total de 2 miliarde de dolari. Luna trecută Revolut a deschis un birou în România, unde a depășit deja 35.000 de utilizatori și își propune să depășească 100.000 până la finalul anului.

Peste 900,000 din clienții companiei locuiesc în Marea Britanie, în timp ce Franța și Polonia sunt a doua și respectiv a treia piață. Serviciile Revolut sunt momentan disponibile doar în Europa, însă compania fintech plănuiește anul acesta extinderea pe piețele din Statele Unite, Canada, Singapore, Hong Kong, Australia și Noua Zeelandă.

Nik Storonsky (foto), Fondator & CEO al Revolut, a spus: ”Să spunem lucrurilor pe nume: vom inova în domeniul investițiilor la fel cum am făcut în banking. Brokerii percep astăzi o taxă de până la 5 lire sterline pentru fiecare tranzacție, iar interfețele pentru utilizatori sunt complicate, greu de înțeles și încete. Problemele sunt clare pentru noi și există un potențial uriaș de îmbunătățire”.

”În stilul deja cunoscut al Revolut, vom face investițiile accesibile, intuitive și mobile, răspunzând în totalitate așteptărilor audienței noastre, care așteaptă acest lucru. Este încă un pas pe care îl facem către obiectivul nostru de a transforma Revolut în singurul loc de unde oamenii își pot gestiona întreaga lor viață financiară, de la cheltuielile de zi cu zi la criptomonede și, în curând, la investiții.”

Revolut a fost înființat în iulie 2015. Utilizatorii Revolut își pot face un cont curent în 60 de secunde, pot cheltui bani în străinătate în peste 150 de monede, fără comisioane ascunse, și au posibilitatea de a deține și schimba 26 de monede direct din aplicație și de a efectua transferuri domestice și internaționale folosind cursul de schimb valutar real.

Compania cu sediul în Londra are peste 1.700.000 de utilizatori în Europa și a procesat până în prezent peste 60 de milioane de tranzacții în valoare totală de mai bine de 15 miliarde de dolari. Revolut a obținut finanțări în valoare totală de 340 milioane de dolari de la investitori cunoscuți precum Index Ventures, Balderton Capital, Ribbit Capital sau DST Global.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0