Riscurile legate de creșterea economică în zona euro sunt induse și de incertitudinile politice

Riscurile legate de creșterea economică în zona euro sunt induse și de incertitudinile politice

Rata anuală a inflației a crescut în luna decembrie 2016 până la -0,54 la sută, de la -0,67 la sută în luna anterioară. Evoluția s-a datorat integral revenirii în teritoriu pozitiv a dinamicii anuale a prețurilor combustibililor, al cărei impact a fost atenuat de cel al scăderii ratei anuale. Pe ansamblul trimestrului IV, rata anuală a inflației a înregistrat o creștere marginală (-0,57 la sută în luna septembrie), ușor inferioară așteptărilor. Rata anuală a inflației a atins 0,3 la sută la sfârșitul anului 2016, comparativ cu 0,6 la sută în septembrie.

Rata medie anuală a inflației a continuat să își restrângă valoarea negativă până la -1,5 la sută în decembrie 2016 (de la -1,7 la sută în septembrie), pe măsura diminuării impactului statistic al extinderii cotei reduse de TVA la toate produsele alimentare; în mod similar, nivelul calculat pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum a urcat la -1,1 la sută în decembrie 2016 față de -1,3 la sută în septembrie.

Decelerarea creșterii economice anuale în trimestrul III 2016, mai accentuată decât cea previzionată, a fost rezultatul încetinirii avansului cererii interne, pe seama temperării consumului gospodăriilor populației și a formării brute de capital fix. În condițiile unei scăderi mult mai ample a dinamicii importurilor în raport cu cea a exporturilor de bunuri și servicii, exportul net și-a redus aproape complet contribuția negativă la creșterea PIB real. Cele mai recente date statistice relevă menținerea unei dinamici anuale robuste a volumului cifrei de afaceri din comerț în primele luni ale trimestrului IV 2016 și accelerarea ritmului anual de creștere a producției industriale, dar și accentuarea declinului în construcții. Totodată, dinamica anuală a costurilor salariale unitare din industrie a rămas la niveluri înalte.

Condițiile monetare reale și-au păstrat caracterul stimulativ și în luna ianuarie 2017. Randamentul mediu al depozitelor noi la termen s-a menținut relativ constant în decembrie 2016, în timp ce rata medie a dobânzii la creditele noi acordate sectorului privat a coborât la un nou minim istoric. Creditul acordat sectorului privat a continuat să-și accelereze creșterea în luna decembrie 2016, evoluție susținută și de această dată de segmentul societăților nefinanciare. Ponderea în total a creditului în lei a continuat să se majoreze, ajungând la 57,2 la sută. Această evoluție certifică o mai bună transmisie a politicii monetare, contribuind și la atenuarea riscurilor la adresa stabilității financiare.

Consiliul de administrație al BNR a analizat și aprobat Raportul asupra inflației. Scenariul de bază al prognozei reconfirmă perspectiva revenirii ratei anuale a inflației în teritoriu pozitiv în primul trimestru al anului 2017, pe fondul epuizării impactului reducerii la 20 la sută a cotei standard a TVA. Palierul pe care rata anuală prognozată a inflației se poziționează este, însă, mai scăzut, iar creșterea ei ulterioară este relativ mai lentă, în principal ca urmare a noilor șocuri dezinflaționiste pe partea ofertei survenite în intervalul noiembrie 2016 – februarie 2017. Acestea constau în scăderea tarifelor polițelor RCA și eliminarea taxelor nefiscale, ale căror efecte se alătură celor exercitate de reducerea la 19 la sută a cotei standard a TVA și de eliminarea supraaccizei la carburanți începând cu 1 ianuarie 2017.

Traiectoria previzionată a ratei anuale a inflației își păstrează profilul ascendent; astfel, ea reintră în interiorul intervalului țintei staționare spre finalul anului 2017, iar la începutul anului 2018 urcă în jumătatea superioară a acestui interval, la valori mai ridicate decât cele prognozate anterior.

Riscurile și incertitudinile asociate perspectivei inflației provin din mediul intern și extern. Pe plan intern, acestea derivă, în principal, din conduita politicii fiscale și a celei a veniturilor pe anul 2017. În plus, incertitudinile rămân și în privința ajustărilor viitoare ale prețurilor administrate, dar și în ceea ce privește evoluția climatului general intern.

Pe plan extern, relevante rămân riscurile legate de creșterea economică în zona euro induse de incertitudinile politice asociate calendarului electoral al anului 2017 și negocierilor pentru Brexit, divergența conduitei politicilor monetare ale principalelor bănci centrale din lume, precum și de problemele sistemului bancar european.

În aceste condiții și pe baza datelor disponibile în prezent, CA al BNR a hotărât menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,75 la sută pe an, continuarea gestionării adecvate a lichidităţii din sistemul bancar și păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei și în valută ale instituțiilor de credit.

Deciziile CA al BNR au ca scop asigurarea și menținerea stabilității prețurilor pe termen mediu, într-o manieră care să contribuie la realizarea unei creşteri economice sustenabile. Consiliul de administrație reiterează că un mix echilibrat de politici macroeconomice și progresul reformelor structurale sunt esențiale pentru menținerea unui cadru macroeconomic stabil și întărirea capacității economiei românești de a face față unor eventuale evoluții adverse pe plan global.

 

Autor: Diana Dăscălescu

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0