Președintele ANSVSA, Robert Chioveanu, dar și 40 de antreprenori, reprezentanți ai mediului de business, au fost prezenți în cadrul dezbaterii Clubului Oamenilor de Afaceri Liberali (COAL) cu tema ”Prevenție vs. Sancțiune! Consiliere vs. Control”.
La întâlnirea moderată de Președintele COAL, Sebastian Buși, au participat și președinții COAL ai fiecărui sector: Mihai Popovici (sector 1), Vasile Cornel (sector 3), Bogdan Dragnea (sector 4), Leonard Zamfirescu (sector 5), Cristi Pascu (sector 6). Evenimentul a atras peste 10.000 de vizitatori din mediul online din toată țara.
Robert Chioveanu, președintele ANSVSA, a prezentat antreprenorilor măsurile de siguranță și modul în care aceștia pot beneficia de consiliere în această perioadă: “De la începutul lunii martie am început să ne gândim la măsurile care pot sprijini antreprenorii din domenii diferite. Împreună cu cei de la Ministerul Sănătății și cei de la HORA am elaborat un ghid cu recomandări care vin în sprijinul operatorilor economici pentru a-i ajuta să reia activitatea în integralitatea ei. Pentru cei care activează în domeniul HORECA am decis să eliminăm etapizat restricțiile începând cu deschiderea teraselor. A doua etapă presupunea de la 1 iulie deschiderea restaurantelor în interior, ultima fiind deschiderea saloanelor de evenimente (nunți, botezuri) dacă numărul de cazuri la nivel național se menținea la 100. În prezent ne aflăm în prima etapa a măsurilor de relaxare, etapă în care intensificăm controalele și aplicăm sancțiuni celor care nu respectă regulile de distanțare socială. Din luna iunie și până în prezent, alături de cei de la Ministerul Sănătății ne-am axat foarte mult pe prevenție și am oferit informații cu privire la recomandarile pe care cei din HORECA trebuie să le îndeplinească înainte de reluarea activității. Am fost plăcut surprins să observ că 85% dintre operatorii economici respectă aceste reguli, au înțeles că trebuie să își readapteze business-ul și au luat inițiative de la realizarea fluxurilor separate la igenizare și măsuri stricte de desfășurare a activității. Din păcate există și un procent mic care nu respectă aceste lucruri și care nu conștientizează riscurile la care se expun. Tradus și adaptat după ghidul provizoriu FAO/OMS ghidul pentru Industria Alimentară poate fi consultat pe site-ul ANSVSA. ”
COMMENTS