ROBOR nu se mai plasează sub pragul de 2% la termenele scurte, ci s-a deplasat peste 3%. Cine l-a dus acolo, BNR, care manipulează? Acesta este un bun prilej pentru a preciza că nu doar Banca Națională poate influența lichiditatea, ci și Trezoreria Statului, băncile – în perioada când constituie rezervele minime obligatorii- sau interesul mai redus pentru valută, în situația în care agenții economici recurg la vânzări de monedă străină pentru a și-o procura pe cea locală, necesară plății taxelor.
În aceeași ordine de idei trebuie atrasă atenția că simpla afișare a unui indice, în cazul de față ROBOR, doar dacă are suport legal pentru termenele la 3 luni nu înseamnă că îl are și pe cel de piaţă. Iar când prețul nu se stabilește pe seama cererii și ofertei, așteptările care-l formează se pot dovedi eronate și să afecteze portofoliile de active.
Să ne amintim că în perioada interbelică – când principalele evenimente erau generate de piață – activitatea economică se putea desfășura foarte bine fără ROBOR, PIB, IPC sau CDS. Oare de ce? O abordare corectă este aceea care permite ca băncile să identifice și să finanțeze activitățile profitabile, generatoare de productivitate, iar statul – prin programe guvernamentale – să se ocupe de cele care n-au potențial pe termen scurt.
Așa ceva ar arăta că statul face politică economică, nu că gestionează pe baza unor scenarii de avarie.
Sigur că în peisaj mai apar și fondurile europene, dar felul în care sunt utilizate ține tot de programele guvernamentale și ne duce într-o secvență în care intervin deficitul bugetar și formarea brută de capital. Fiindcă deficitul e la cota de avarie se dereglează toate prețurile din economie și componenta investițională. Dacă acesta s-ar transforma în excedent ar apărea încrederea și formarea capitalului ar funcționa cum trebuie. Cu mențiunea că fondurile europene au nevoie să fie asociate cu programe guvernamentale care să meargă dincolo de ciclurile politice. Și se va constata că dacă avem excedent bugetar și formare brută de capital, dacă suntem echilibrați intern, putem negocia inclusiv fondurile europene altfel.
COMMENTS