ROCA Industry devine Membru Asociat al ARIR

ROCA Industry devine Membru Asociat al ARIR

ARIR (Asociația Română pentru Relația cu Investitorii), promotorul conceptului de Investor Relations (IR), anunță că ROCA Industry (simbol BVB: ROC1) se alătură comunității ARIR ca Membru Asociat. ROCA Industry este primul holding industrial românesc specializat în producția de materiale de construcții care, în aproximativ 3 ani de la înființare, și-a extins prezența pe piața de capital prin promovarea în Piața Reglementată a Bursei de Valori București.

Alexandra Țițan, Director Relația cu Investitorii ROCA Industry:
„Intrarea în comunitatea ARIR vine să confirme angajamentul constant al ROCA Industry pentru perfecționarea continuă în comunicarea cu investitorii. După transferul în Piața Principală din T1 2024, compania a continuat implementarea strategiei de creștere a vizibilității în piața de capital. Astfel, în luna septembrie, la doar șase luni de la transfer, acțiunile ROCA Industry au intrat în componența indicelui BET Plus. Suntem recunoscători pentru sprijinul continuu al partenerilor noștri și pentru încrederea pe care investitorii ne-o dau care a contribuit în mod esențial la succesul nostru în promovarea pe Piața Principală.”

Daniela Maior (Șerban), Președinte și Co-fondator ARIR:
„Salutăm cu entuziasm alăturarea ROCA Industry în comunitatea noastră, subliniind angajamentul ARIR pentru transparență și comunicarea eficientă cu investitorii. În peste cinci ani, ARIR a crescut de la 11 la 40 de membri, incluzând companii de top din indicele BET. Proiecte precum indicatorul VEKTOR by ARIR au stabilit repere în comunicarea corporativă, evaluând anual peste 120 de companii. Suntem încântați să vedem cum companiile listate contribuie la dezvoltarea durabilă a pieței de capital.”
ROCA Industry este primul proiect strategic al ROCA Investments și grupează sub umbrela unui holding specializat companii românești producătoare de materiale de construcții. Compania are scopul de a dezvolta și de a scala branduri autohtone puternice și sustenabile atât pe baza unei strategii comune, cât și prin sinergiile generate din activitatea acestora.
Membrii ARIR sunt printre cele mai mari companii din România, ce au în comun obiectivul de a implementa cele mai bune practici de transparență, comunicare cu investitorii și guvernanță corporativă.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0