România a devansat șapte țări din UE la cheltuielile cu pensiile pentru limită de vârstă

România a devansat șapte țări din UE la cheltuielile cu pensiile pentru limită de vârstă, potrivit unei analize a Eurostat. Măsurate pentru anul 2019 la paritatea puterilor de cumpărare standard pentru a asigura comparabilitatea internațională, suma suportată per locuitor a fost, în cazul țării noastre, de 1.583,06 euro.

Adică mai mult decât în Bulgaria (1.077,12 euro), Croația (1.139,87 euro), Estonia (1.232,02 euro), Ungaria (1.423,00), Letonia (1.432,91 euro), Slovacia (1.492,64 euro) sau Lituania (1.540,38 euro) și imediat sub Malta (1.601,24 euro). Pentru referință, menționăm că media UE27 a fost de 3.074,98 euro iar cele mai mari valori s-au consemnat în Austria (4.275,40 euro), Franța (4.094,43 euro), Finlanda (3.798,79 euro), Luxemburg (3.753,55 euro) și Germania (3.615,65 euro).

Analiza datelor pe seria statistică 2015 – 2019 arată că România a avut cea mai mare creștere a sumelor alocate pentru limită de vârstă per locuitor al țării ajustat cu evoluția prețurilor. Doar Slovenia (30,6%) a rămas ceva mai aproape de majorarea cu 35,7% consemnată la noi, cu observația că efortul financiar național a ajuns în 2019 la noi la nivelul făcut de sloveni în 2015.

Evoluția sumelor pentru pensiile de limită de vârstă (pps, 2015 – 2019)

Țara                             2015                2019                Creștere

România                     1.166,50          1.583,06          35,7%

Slovenia                      1.583,01          2.067,82          30,6%

Lituania                      1.245,20          1.540,38          23,7%

Polonia                        1.754,03          2.085,57          18,9%

Croația                        964,00             1.139,87          18,2%

Cehia                           1.903,22          2.166,59          13,8%

Letonia                        1.274,10          1.432,91          12,5%

Estonia                       1.120,17          1.232,02          10,0%

Bulgaria                      1.000,20          1.077,12          7,7%

Slovacia                      1.492,85          1.492,64          0%

Ungaria                       1.495,31          1.423,00          -4,8%

Sursa: Eurostat, calcule personale

Pe parcursul ultimilor cinci ani analizați, România a venit puternic din urmă și a depășit țări precum Slovacia sau Ungaria, care NU AU MAJORAT sumele în termeni reali pentru plata pensiilor de limită de vârstă ca efort financiar la nivel național făcut per locuitor. Ritmul relativ rapid de creștere a sumelor pentru pensii, în condiții de evoluție modică a inflației și de stabilitate a cursului de schimb, ne-a dus peste Lituania și Letonia și ne-a distanțat semnificativ de Estonia ( de la +4% la +28%), Bulgaria (de la +17% la +47%) sau Croația (de la +21% la +39%).

Din aceeași analiză a Eurostat, merită remarcat faptul că România se află tocmai la coada sumelor alocate pentru persoanele cu dizabilități, cu doar 48,85 euro și în minus cu aproape cinci procente față de anul 2015. Interesant, colega noastră din clasamentul de creștere precedent se află de-abia deasupra noastră la acest capitol și în scădere accentuată (-38%).

Evoluția sumelor pentru pensiile pentru dizabilități (pps, 2015 – 2019)

Țara                             2015                2019                Evoluție

Estonia                        270,54             332,58             +22,9%

Croația                        327,80             283,81             -13,6%

Lituania                      203,67             245,97             +20,8%

Cehia                           242,12             240,57             -0,6%

Slovacia                      237,42             218,82             -7,8%

Polonia                        214,55             182,04             -15,2%

Letonia                        149,44             158,86             +6,3%

Bulgaria                      115,55             119,71             +3,6%

Slovenia                      110,65             68,61               -38,0%

România                     51,19               48,85               -4,6%

Sursa: Eurostat, calcule personale

Bulgaria alocă mai mult decât dublu față de noi ca efort pe locuitor pentru persoanele cu dizabilități, Letonia de trei ori mai mult iar Polonia de aproape patru ori mai mult. Aflate mult sub noi la pensiile pentru limită de vârstă, Croația alocă aproape de șase ori mai mult iar Estonia chiar spre de șapte ori mai mult, ceea ce indică o cu totul altă abordare a cheltuielilor cu protecția socială.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0