Lucrările din România la gazoductul Iaşi-Ungheni au fost finalizate, inclusiv subtraversarea râului Prut, urmând ca sistemul de operare să fie preluat rapid de către Transgaz, a anunţat ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu (foto), în şedinţa de sâmbătă a Guvernului.
Cadrul legal care permite Transgaz să opereze această conductă a fost reglementat, sâmbătă, de Guvern prin ordonanţă de urgenţă care completează Legea petrolului şi gazelor.
„Aceasta este informaţia pe care am primit-o în această dimineaţă, că lucrările sunt finalizate. O să mergem, luni, acolo să vedem cu ochii noştri că lucrurile stau aşa şi vom discuta şi cu cei din Republica Moldova de aspecte legate de proiectul de interconectare, însă lucrurile pe partea românească şi subtraversarea sunt finalizate”, a spus ministrul Energiei, citat de Mediafax.
La finalul şedinţei, Guvernul a transmis un comunicat în care arată că, prin ordonanţa aprobată, este creat cadrul legal prin care conductele de interconectare între sistemul de transport al gazelor naturale din România şi sistemele de transport din ţările vecine devin parte integrantă a sistemului naţional de transport al petrolului şi gazelor naturale.
Neadoptarea acestei ordonanţe de urgenţă putea duce la inoperabilitatea interconectorilor şi, pe cale de consecinţă, la întreruperi ale alimentării cu gaze în situaţii de criză, arată Guvernul.
România şi Republica Moldova lucrează la construcţia unei conducte de gaze între cele două ţări, pe ruta Iaşi şi Ungheni, având ca obiectiv interconectarea sistemelor de transport al gazelor naturale.
COMMENTS