România a înregistrat în T4 2020 cea mai mare scădere a numărului de noi lucrători dintre statele UE, potrivit datelor publicate de Eurostat. Cu o diminuare pe finalul anului trecut de -26%, ne-am situat mai slab decât Slovacia (-22,8%) și Polonia (-20,3%), la mare distanță de indicatorul pentru întreaga Uniune (-9%).
Evoluția numărului celor care au început să lucreze în T4 2020 față de T4 2019 (%, 20-64 ani)
În cifre absolute, dacă în T4 2019 și-au găsit de lucru 114,9 mii de români, numărul lor s-a redus la doar 85 de mii în T4 2020. Situația angajărilor pe ansamblul anului 2020 a fost salvată de startul bun în T1 2020, când în perioada de dinaintea pandemiei s-a ajuns la 127,5 mii noi lucrători față de doar 109,3 mii în aceeași perioadă a anului anterior.
Din păcate, de la poziția a doua din frunte, criza ne-a trimis tocmai pe a doua poziție de la coada clasamentului european (la concurență cu Bulgaria) după ce numărul celor care au ieșit din activitate s-a dublat în T2 2020 și s-a triplat în T3 2020, comparativ cu trimestrele corespunzătoare din 2019.
Modificarea numărului de persoane ieșite din activitate pe parcursul anului 2020 în statele UE
De reținut, țara noastră face parte (alături de Bulgaria, Grecia și Italia) dintre cele patru state în care mai multe persoane s-au retras din activitate în ultimul trimestru din 2020 decât s-au angajat pe fondul efectelor valului doi al crizei Covid. Dacă acesta a determinat reducerea numărului de noi angajați la niveluri comparabile cu cele din timpul crizei din 2009, totuși, în cinci state (Croația, Ungaria, Danemarca, Lituania și Letonia), s-a consemnat o creștere a numărului de persoane intrate în activitate.
Raportul dintre persoanele ieșite din activitate și cele nou angajate pe parcursul anului 2020 în statele UE
Este realitatea de la care a început anul 2021 pe piața muncii. Această tendință va trebui analizată și luate măsuri în consecință. Ideea ar fi de a stabiliza locurile de muncă, a stimula revenirea economiei și a preveni problemele pe segmentul important al plăților la nivel individual amânate temporar dar scadente odată cu trecerea pandemiei.
Notă metodologică
Noi lucrători (Recent job starters în lb. engleză) – persoane care au început lucrul la slujba curentă la momentul interviului pe parcursul ultimelor trei luni de dinaintea acestuia
Lucrători recent retrași din activitate (Recent job leavers în lb. engleză) – persoane care au raportat părăsirea slujbei deținute anterior pe parcursul ultimelor trei luni de dinaintea interviului.
COMMENTS