România figurează în topul celor mai reduse speranţe de viaţă la naştere din UE, potrivit datelor publicate recent de Eurostat. Cu doar 75,3 ani, ne aflăm doar cu puţin peste codaşele Letonia (74,9 ani) şi Bulgaria (74,8 ani). Adică la mare distanţă de media UE de 80,9 ani sau mult în urma surorilor latine relativ dezvoltate şi cu sistem de sănătate mai performant: Spania (83,4 ani), Italia (83,1 ani) şi Franţa (82,7 ani), care formează podiumul Uniunii în această materie.
De reţinut, bărbaţii români au o speranţă de viaţă de doar 71,7 ani, cu 6,6 ani mai puţin în raport cu media europeană (78,3 ani), în timp ce femeile se poziţionează semnificativ mai bine, cu o speranţă de viaţă de 79,1 ani, adică doar 4,4 ani sub media UE (83,5 ani). Simetric, după cum era de aşteptat, stăm destul de rău şi la rata generală a mortalităţii.
Dacă ţinem cont de prezenţa „monocoloră” peste media UE a aproape tuturor ţărilor care au făcut parte din fostul bloc estic, se poate spune că socialismul dăunează (cu consecinţe pe termen lung) grav sănătăţii. Totodată, ar trebui remarcat că stăm mai slab la speranţa de viaţă decât ţări balcanice care nu fac parte din UE: Albania (78,5 ani), Turcia (78,5 ani), Muntenegru (76,6 ani), Macedonia de Nord (76,0 ani) şi Serbia (75,6 ani).
Diferenţa de gen
Tema pe care se axează, însă, analiza Eurostat din acest an este diferenţa de gen, respectiv cu cât trăiesc mai mult femeile decât bărbaţii, situaţie care se regăseşte în mod diferit dar peste tot în statele europene. România coboară întrucâtva la acest capitol şi ocupă locul cinci, cu 7,4 ani, după ţările baltice (între 8,8 ani şi 9,9 ani) şi Polonia (7,9 ani), dar peste Bulgaria (7,0 ani).
Este o situaţie care ţine de specificul şi obiceiurile locale dar şi de o anumită neglijare a stării de sănătate a bărbaţilor în sistemele de sănătate mai puţin performante. Precum şi de condiţia prealabilă a ratelor diferite de ocupare între bărbaţi şi femei, cu observaţia că munca pare să dăuneze sănătăţii.
Elocvent în această privinţă, ţările care au diferenţele cele mai mici ale speranţei de viaţă între femei şi bărbaţi au şi printre cele mai mici diferenţe de gen ale ratei de ocupare: Olanda (3,2 ani), Suedia (3,3 ani), Marea Britanie şi Irlanda (câte 3,6 ani) şi Danemarca (3,9 ani).
Totuşi, atunci când se ajunge la speranţa de viaţă rămasă după vârsta de 65 de ani, diferenţa dintre femei şi bărbaţi se reduce şi se aplatizează pe întinsul UE. Foarte interesant, ţările baltice şi Polonia rămân pe primele patru locuri, dar România se duce tocmai la mijlocul clasamentului ( locul 14 din 28 de state membre), Cu circa 3,8 ani, adică aproximativ jumătate din decalajul inişial, ne plasăm sub Bulgaria şi Cehia, uşor peste Belgia şi media UE.
Astfel, dacă principiul contributivităţii pare radical compromis la startul vieţii, cu speranţă de viaţă după ieşirea la pensie (vârsta standard de 63 ani la femei şi 65 de ani la bărbaţi) de 16,1 ani pentru femei şi doar 6,7 ani pentru bărbaţi ( ceea ce s-ar traduce la drepturi de pensie de 240% pentru femei faţă de bărbaţi în condiţiile aceleiaşi contribuţii la sistemul public), situaţia se mai atenuează spre finalul vieţii pentru cei care ajung la finişul perioadei de activitate.
O surpriză la final
Oricum, ceea ce surprinde şi ar trebui să ne intereseze ceva mai mult decât subvenţionarea încrucişată între sexe atunci când se ajunge la pensie, este speranţa de viaţă sănătoasă, unde ( poate şi pentru că bărbaţii sunt mai reticenţi în a se adresa unui medic) este ceva mai mare la bărbaţi (59,8 ani) faţă de femei (59 ani) dar mult sub vârsta standard de pensionare ( date INS din lucrarea „Bărbaţii şi femeile parteneriat de muncă şi viaţă”, ediţia 2018).
Cu alte cuvinte, în actualele condiţii din societatea românească, se presupune că, în medie, un bărbat ar trebui să muncească spre final de carieră 5,2 ani fiind bolnav iar o femeie 4 ani, ceea ce, indiferent de situaţia particulară a fiecăruia, este o legitate statistică implacabilă şi în contradicţie cu logica elementară. Pentru referinţă, media speranţei de viaţă sănătoasă în UE este de 64,2 ani la femei şi 63,5 ani la bărbaţi. Ceea ce, în cazul fericit al convergenţei noastre reale cu Europa civilizată, ar veni să sprijine cel puţin egalizarea vârstelor de pensionare.
COMMENTS