Consiliul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) a decis, marți, deschiderea negocierilor de aderare cu România, un obiectiv major de politică externă încă din 2004, când România și-a depus pentru prima dată candidatura. Invitația adresată României înseamnă că țara poate deveni, într-un interval de timp neclar în acest moment, membră a grupului de economii dezvoltate din care fac acum parte 38 de țări, inclusiv SUA, Germania, Franța, Japonia, Danemarca, Elveția etc.
Alături de România, marți au mai fost invitate la negocieri Argentina, Brazilia, Bulgaria, Croaţia şi Peru.
Potrivit Ministerului de Externe de la București, principalele avantaje ale posibilei aderări a României la OCDE ar fi recunoaşterea statutului de economie de piaţă funcţională şi democraţie consolidată, cu impact asupra ratingului de ţară şi atragerii investiţiilor străine, o imaginea favorabilă faţă de marile economii ale lumii şi faţă de statele din regiune cu aspiraţii europene dar şi accesul la informaţiile necesare în domeniile prioritare pentru România (cadrul de guvernare, reforma legislativă, anti-corupţia, politica fiscală, infrastructura de transport, agricultura, educaţia etc.). Nu sunt de neglijat nici accesul la instrumentele şi centrele de decizie economică ale OCDE şi posibilitatea de a contribui la guvernanţa economică globală sau
asistenţă în materie de politici publice din partea membrilor OCDE prin realizarea periodică de evaluări ale politicilor României în domenii specifice şi emiterea recomandărilor privind îmbunătăţirea acestora.
Organizația precizează că nu există un termen limită pentru finalizarea negocierilor. Rezultatul acestora depinde de capacitatea fiecărei țări de a se adapta și de a aplica standardele OCDE.
Pentru a deveni membru OCDE, România trebuie să îndeplinească o serie de condiții:
- apartenenţa la un set comun de valori şi principii: principiile democraţiei şi ale economiei de piaţă, performanţă economică, buna guvernanţă şi statul de drept, drepturile omului, participare activă la organizaţiile internaţionale şi regionale relevante, asistenţa pentru dezvoltare, respectarea acquis-ului OCDE;
- contribuţie efectivă la procesul de peer learning din OCDE şi capacitatea de a influenţa pozitiv deciziile structurilor organizaţiei;
- aderarea la OCDE trebuie să conducă la efecte pozitive atât asupra candidatului, cât şi asupra organizaţiei;
considerente globale: reflectă relevanţa candidatului pentru aspiraţia organizaţiei de a dezvolta politici globale şi include principiul diversităţii geografice.
COMMENTS