Frumuseţile României vor fi prezentate potenţialilor turişti într-o tradiţională manifestare de la Viena. România are rezervat un stand naţional de 120 m² la Târgul Internaţional de Turism Ferien Messe-2017 din Viena, care ca avea loc în perioada 12-15 ianuarie 2017 în Complexul expoziţional (Messegelände) Prater, iar standul României va fi amplasat în hala A, Stand A0505. Evenimentul este considerat cea mai importantă manifestare de acest gen din Austria.
Expozanţi precum agenţii de incoming, destinaţii turistice şi prestatori de servicii turistice vor fi prezenţi la standul României. Printre expozanţi se va afla şi compania naţională TAROM. De asemenea, la standul României îşi va prezenta oferta şi o firmă specializată pe turismul ecvestru. Staţiunea Băile Felix va reprezenta turismul de sănătate. De asemenea, oferta de ecoturism şi cea de off-road, solicitate pe piaţa de profil din Austria, vor fi nelipsite de la stand.
În acest an, regiunea românească propusă spre promovare este Maramureşul, care va susţine o prezentare a ofertelor sale turistice. Alături de aceasta vor fi prezentate oraşe precum Cluj, Oradea, Sibiu şi Timişoara. Vor fi prezenţi meşteri populari, vor fi susţinute momente artistice cu dansuri populare şi muzică tradiţională autentică din zona Maramureşului, zilnic, pe toată perioada desfăşurării târgului. Data de 12.01.2017, între orele 12:00-14:00, are în program un prânz organizat pentru specialişti şi presă, în timpul susţinerii momentelor artistice care au la bază tradiţiile din Maramureş. Cu sprijinul ADPT Sibiu, sâmbătă, 14.01.2017, este pregătit un program de live-cooking, în secţiunea Genuss, ce are ca scop promovarea ofertei gastronomice româneşti.
Tot la standul pe care România îl are rezervat, va fi amplasată o motocicletă Harley Davidson, ca urmare a faptului că în anul 2016 s-a sesizat o creştere considerabilă a cererii pentru cursele cu motociclete în ţară. Motocicleta va fi amplasată alături de imagini în care apar turişti austrieci în trecere pe Transalpina, pentru a semnaliza că România este primitoare când vine vorba de acest tip de turism şi chiar apreciată.
Autor: Diana Dăscălescu
COMMENTS