România – pe locul 25 din 28 în UE la speranţa de muncă. Observaţii

România se află pe locul 25 între cele 28 de state din UE în ceea ce priveşte speranţa de ani de muncă pe parcursul vieţii pentru persoanele cu vârsta de 15 ani ( persoane active pe piaţa muncii, angajate sau neangajate), potrivit datelor comunicate de Eurostat pentru anul 2016. Cu o medie la nivel naţional de 32,4 ani, ne situăm semnificativ sub media europeană de 35,6 ani.

În urma noastră (la mică distanţă) se mai află doar Croaţia (32,1 ani), Bulgaria (31,7 ani) şi Italia (31,2 ani), ceea ce confirmă din punct de vedere social poziţionarea noastră de latini ai balcanilor. Desigur, există o multitudine de factori implicaţi, dincolo de mentalitate, precum speranţa de viaţă sănătoasă, legislaţia sau emigraţia, dar accentul vine din propria abordare a utilităţii muncii.

Vezi graficul

La polul opus, cu cele mai mari durate medii de ani de muncă, se află ţări precum Suedia (41,3 ani), Danemarca (40,3 ani), Olanda (40 de ani), Marea Britanie (38,8 ani) şi Germania (38,1 ani). Ceea ce confirmă faptul că nu nevoia rezultată din nivelul de trai constituie factorul esenţial pentru participarea la o activitate productivă, dacă nu cumva performanţa economică presupune apriori o anumită atitudine faţă de muncă la nivelul întregii societăţi.

Dacă, faţă de media UE, mai avem de recuperat circa 40% la nivelul PIB/locuitor, poate că ar fi bine să reţinem că zece procente din acestea ar putea fi recuperate pe calea creşterii speranţei de muncă. Bineînţeles, cu condiţia ca munca să constituie o modalitate de obţinere unui nivel de trai rezonabil în loc să genereze ziceri de tipul „cine munceşte, nu are timp să facă bani”.

De reţinut, din perspectiva eforturilor făcute de statele care au aderat relativ recent la UE şi au de recuperat decalaje faţă de Occidentul dezvoltat, faptul că cele mai mari creşteri ale speranţei de muncă le-au consemnat în ultimii zece ani colegele noastre de bloc estic Ungaria (4,5 ani), Lituania (+4,2 ani), Polonia (+2,7 ani) şi Estonia (+2,6 ani).

În comparaţie cu acestea, creşterea obţinută de România a fost una modestă, de doar 0,7 ani, explicaţia fiind una marcată ca atare de Eurostat la nivelul întregii Uniuni. Mai precis, majorarea nivelului acestui indicator esenţial pentru posibilitatea de creştere a PIB pe termen lung şi pentru echilibrarea sistemelor de pensii şi asistenţă socială, depinde în cea mai mare măsură de evoluţia lui pe partea feminină.

Ori, fie că ne place sau nu cum sună din perspectiva corectitudinii politice, România s-a singularizat în intervalul 2006 – 2016 prin aceea că este singurul stat din UE în care durata de muncă aşteptată pentru femei s-a redus. Iar asta totalmente contrar situaţiei din mica Maltă (+9,0 ani), dar şi celei din mult mai asemănătoarele Lituania (+4,6 ani), Spania (+4,4 ani), Spania (+4,4 ani) sau vecina Ungaria (+4,2 ani).

O comparaţie cu aceasta din urmă este foarte instructivă, pentru a decela care sunt factorii importanţi de evoluţie în timp, fie şi pentru o perioadă relativ scurtă la scara istoriei. Plecată cu un handicap de trei ani în 2006, Ungaria ne-a depăşit în pas rapid, cu un scor triplu la bărbaţi ( 4,8 ani în plus ei faţă de doar 1,6 ani noi) şi, mai ales cu discrepanţa majoră de la femei (+4,2 ani la ei şi -0,4 ani la noi).

În fine, dincolo de situaţia din UE, ar fi de meditat la cifrele disponibile pentru două ţări din afara Uniunii, unde se trăieşte la standarde foarte ridicate. În Islanda, speranţa de muncă pe parcursul vieţii atinge valoarea SF pentru noi de 47,4 ani, cu 49,7 ani (!!) la bărbaţi şi „doar” 45,1 la femei iar în Elveţia se ajunge la 42,4 ani, cu 44,6 ani la bărbaţi şi 40 de ani la femei.

Aşadar, după cum era uşor de bănuit dar mai puţin convenabil de transpus în practică, nivelul de dezvoltare al ţării este corelat matematic cu numărul de ani de muncă al locuitorilor ei. Adică, parafrazând o zicere populară, „dacă muncă nu e, nimic nu e”. Ori, la noi datele arată că, din perspectiva statisticii europene, muncă nu prea e şi nici nu se înghesuie să fie.

Dan Pălăngean