România, pe ultimul loc în UE la cheltuielile pentru sănătate per locuitor

România se situează pe ultimul loc în UE în ceea ce privește cheltuielile pentru sănătate per locuitor, conform analizei publicate de Eurostat, care prezintă evoluția în domeniu între anii 2014 și 2022. Totodată, țara noastră apare pe penultimul loc la ponderea în PIB a sumelor alocate sectorului sanitar, după Luxemburg, care are o situație specială (PIB foarte ridicat, bazat pe aportul de forță de muncă din țările vecine).

Cheltuielile curente cu sănătatea per locuitor, 2014 și 2022

Cu doar 858 €/loc., România a fost devansată la coada clasamentului european de Bulgaria (990 €/loc.) și Polonia (1.137 €/loc.). Iar asta în pofida faptului că în perioada de opt ani pentru care au fost prelucrate datele, ritmul de creștere a fost la noi al treilea cel mai mare din Uniune. Respectiv 123,1%, imediat după Lituania (125,6%) și Letonia (140,5%), ceea ce arată puteam face mai mult, mai ales dată fiind baza foarte redusă de raportare.

Pentru referință, menționăm că media UE a fost de 3.685 €/loc., de peste patru ori  mai mare decât la noi, iar valorile cele mai mari se regăsesc în Luxemburg (6.590 €/loc.), Danemarca (6.110 €) și Irlanda (5.998 €/loc.), aflate undeva la de șapte ori mai sus decât noi.

Referitor la ponderea în PIB a cheltuielilor că sănătatea, trebuie subliniat că România se poziționează tot spre finalul clasamentului, cu 5,8%, între Luxemburg (5,6%) și Irlanda (6,1%). Dacă prima acordă sume doar relativ reduse pentru rezidenți, deoarece o mare parte din forța de muncă ce creează PIB provine din Germania, Franța sau Belgia, cea din urmă are un PIB inflamat de raportarea locală a rezultatelor unor multinaționale în urma Brexitului.

Ponderea cheltuielilor cu sănătatea în PIB, 2014 și 2022

Media UE în materie, a fost de 10,4% din PIB, cu Germania (12,6%), Franța (11,9%) și Austria (11,2%) pe podium. De reținut din perspectiva regională a priorităților bugetare, Bulgaria figurează cu 7,7%, sub Grecia (8,5%) și Cehia (8,8%), la egalitate cu Slovacia și peste Lituania (7,6%) sau Croația (7,2%), în pofida sau tocmai pentru că are cel mai scăzut nivel de trai. Ceea ce ar trebui să ne dea de gândit.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0