România, are a 6-a cea mai mare suprafaţă agricolă utilizată dintre ţările UE, fiind una dintre ţările europene cu cel mai ridicat potenţial în sectorul agricol, însă se confruntă cu un randament foarte scăzut al producţiei agricole, arată o analiză a PwC România.
Astfel, România avea la nivelul anului 2013 o suprafaţă agricolă utilizată de 13,9 milioane de hectare, după cea a Franţei (29 mil. ha), Spania (23,6 mil. ha), Marea Britanie (17,3 mil. ha), Germania (16,7 mil. ha) şi Polonia (14,4 mil. ha), dar mai mare decât cea de care dispuneau Italia (13,1 mil. ha), Ungaria (5,3 mil. ha) sau Bulgaria (5,1 mil. ha).
60% din suprafaţa agricolă utilizată a României (8,2 mil. ha) o reprezintă terenul arabil, iar din această suprafaţă circa două treimi sunt folosite pentru culturi de cereale. Astfel, România este unul dintre cei mai mari 10 exportatori de cereale din lume (locul 9 în lume la exportul de grâu şi locul 6 la exportul de porumb). Deşi cea mai mare parte a suprafeţei cultivate este utilizată pentru cereale, acestea generează mai puţin de 25% din valoarea producţiei agricole totale (în valoare de 14.2 miliarde de Euro în 2015).
Ponderea agriculturii în Produsul Intern Brut al României a scăzut constant în ultimii 20 de ani. De la 22,6 în 1993 la sub 5% din PIB în 2015. Această scădere a venit pe fondul transformării structurale a economiei româneşti, de la o economie preponderent industrial-agrară, la una bazată în principal pe servicii.
România are în continuare cea mai mare pondere a sectorului agricol în structura PIB dintre toate ţările din Uniunea Europeană, de 3 ori şi jumătate mai mare decât media europeană, deşi contribuţia agriculturii la PIB este în scădere. La nivelul anului 2014, agricultura angaja 27,3% din populaţia activă a României, de peste 6 ori mai mare decât media europeană de 4,4% din populaţia activă.
Ponderea forţei de muncă din România ocupată în agricultură avea în 2014 o valoare destul de apropiată de cea înregistrată în 1992, deşi ponderea agriculturii în PIB a scăzut de peste 4 ori în aceasta perioadă, semnalând pierderi importante de eficienţă. Practic, valoarea adăugată brută pe persoană ocupată în agricultură se ridica în anul 2013 la doar 18% din media Uniunii Europene, iar situaţia este şi mai îngrijorătoare dacă ne raportăm la ţările din Europa de Vest. Valoarea adăugată brută generată de o persoană ocupată în agricultură în România este de doar 7% din cea generată în Franţa, respectiv 9% din cea generată în Spania.
Dacă luăm în considerare valoarea adăugată brută la hectar, România se situează tot pe una dintre ultimele poziţii, aceasta fiind în jur de 600 EUR/ha (2013). Prin comparaţie în ţările din Europa de Vest valoarea adăugată brută la hectar depăşeşte 1.000 EUR/ha.
Aproximativ 85% din totalul forţei de muncă din agricultură este nesalariată – lucrând pe propriile exploataţii agricole de subzistenţă. Prin contrast, ponderea medie a lucrătorilor nesalariaţi din sectorul agricol în UE este de 72%, iar în unele state chiar cu mult mai redusă (Spania- 50.%, Franţa – 63.1%, Germania – 55.8% ).
„Ţările cu cei mai mulţi lucrători salariaţi în agricultură sunt cele care înregistrează şi cea mai ridicată valoare adăugată brută generată la nivel de lucrător. Toate acestea conduc către problema fundamentală cu care se confruntă agricultura românească, şi anume randamentul relativ mic al producţiei agricole”, a declarat Bogdan Belciu, Partener, Servicii de Consultanţă pentru Management, PwC România, coordonatorul studiului.
„Având în vedere suprafaţa agricolă vastă şi rata de utilizare rezonabilă din România, este clar că randamentul producţiei este principalul factor limitator al sectorului agricol”, a adăugat Bogdan Belciu.
Randamentele României sunt în urma mediei europene cu 37.1% la producţie de grâu şi 49.3% la producţia de porumb, iar România este depăşită de multe ţări din Europa Centrală şi de Est la acest capitol. Randamentele slabe în producţia de cereale limitează volumul, valoarea şi contribuţia la PIB a producţiei anuale de cereale. Există mai mulţi factori care explică acest randament slab:
– Fragmentarea exploataţiilor agricole
România suferă de cea mai acută problemă de fragmentare a proprietăţii în agricultură dintre toate ţările din Uniunea Europeană şi are o mărime medie de exploataţie similară cu Malta sau Cipru, ţări insulare cu suprafeţe agricole mult mai mici decât cea a României.
Aproape 75% dintre fermele din România au sub 2 hectare iar ponderea fermelor sub 10 hectare este de 98% din total ca număr şi 39% din total suprafaţă agricolă utilizată. La polul opus, fermele cu dimensiuni de peste 100 hectare reprezintă doar 0.5% din numărul total, dar exploatează 49% din suprafaţa agricolă. În contrast cu celelalte alte state europene, segmentul fermelor mijlocii, între 10 şi 100 de hectare, este relativ slab reprezentat în România.
„Franţa şi Cehia, ţări cu randamente mari la producţia agricolă, au peste 29% din totalul de ferme reprezentat de ferme de peste 50 de hectare – ponderea mare de ferme de peste 50 ha le oferă avantaje precum economii de scară, abilitatea de a atrage fermieri pregătiţi, acces facil la finanţare şi implict tehnologizare mai rapidă”, a precizat Bogdan Belciu.
– Nivelul de pregătire al fermierilor
Forţa de muncă din sectorul agricol românesc prezintă un nivel de instruire inadecvat în raport cu cel al altor state europene. Astfel, conform datelor Comisiei Europene, 96,4% dintre fermierii români au declarat că şi-au însuşit cunoştinţele în domeniul agricol strict pe baza experienţei practice, faţă de 70,9% dintre fermieri la nivelul Uniunii Europene.
Nivelul de instruire al fermierilor din România se situează sub cel al noilor state membre precum Ungaria şi Polonia, în cazul cărora 17,9%, respectiv 47,8% dintre fermieri raportează că au avut parte de instruire formală de bază şi completă în domeniul agriculturii.
O altă problemă caracteristică sectorului agricol românesc din perspectiva resurselor umane o reprezintă faptul că nu există un statut profesional clar definit al agricultorului. Acest lucru are implicaţii puternice, pe plan fiscal şi al asigurărilor sociale şi asistenţei de sănătate.
– Nivelul redus al capitalizării în agricultură
România se află pe penultimul loc din Uniunea Europeană din perspectiva capitalizării exploataţiilor agricole.
Printre cauzele acestui grad scăzut de capitalizare se numără şi nivelul mare de fragmentare (lipsa economiilor de scară şi a posibilităţii de a obţine cu uşurinţă finanţare), venituri mici la nivel de fermă şi lipsa instruirii agricole în rândul fermierilor.
Simptomele capitalizării scăzute în agricultură sunt numeroase şi afectează în mod semnificativ randamentele producţiei. De exemplu, dotările tehnologice ale exploataţiilor agricole sunt rudimentare. Spre exemplu, mai puţin de 2% din exploataţiile din România deţin cel puţin un tractor.
Principala piedică în calea dotării tehnologice a agricultorilor români o reprezintă suprafaţa redusă a exploataţiilor agricole, care nu permite utilizarea eficientă a mijloacelor tehnologice moderne şi nici nu justifică investiţia în acestea, prin prisma recoltelor obţinute.
O altă problemă o reprezintă lipsa de acces la infrastructură necesară, cum ar fi combustibilul lichid. Toate ţările din UE, inclusiv Ungaria şi Bulgaria, au atins o acoperire de 100% a zonelor agricole cu infrastructură de combustibil lichid, în timp ce în România acoperirea este de doar 56%.
România este mult în urma altor ţări europene şi din punctul de vedere a sistemului de irigaţii, în condiţiile în care secetele afectează frecvent peste 50% din terenul agricol dar numai 12% din terenul agricol dispune de irigaţii viabile. Principalele probleme care limitează dezvoltarea sistemului sunt: fragmentarea ridicată a exploataţiilor agricole, care rezultă în multe ferme de dimensiuni mici şi foarte mici, ce nu dispun de resursele economice necesare pentru repornirea sistemelor de irigaţii, proiectarea sistemelor de irigaţii pentru exploatații extinse, în condiţiile în care în prezent gradul de fragmentare a exploataţilor agricole este foarte ridicat, infrastructura şi echipamentele de irigaţii învechite şi energofage.
România este în urma celorlalte state membre UE din punct de vedere al cheltuielilor fermierilor cu produse de protecţie a plantelor, care este încă un factor care afectează randamentele din agricultură.
România este pe penultimul loc din UE din perspectiva cheltuielilor din bugetul de stat pentru agricultura. Aceasta statistică nu spune povestea completă, deoarece o mare parte din investiţiile în agricultura din România vin din programe ca Programul Naţional de Dezvoltare Rurală sau Politica Agricolă Comună care sunt finanţate în mare parte din bani europeni.
– Evaziunea fiscală ridicată din sectorul agricol
Potrivit datelor Consiliului fiscal, sectorul agricol are a doua cea mai mare pondere din evaziunea fiscală totală din România, 9% sau aproximativ 1,7 miliarde Euro.
Segmentul din agricultură în care acest tip de evaziune fiscală se manifestă cel mai puternic este cel al vânzării produselor agricole primare, mai ales cereale şi legume-fructe. Producătorul vinde producţia direct din câmp şi aceasta ajunge la consumatorii finali la un preţ de câteva ori mai mare, iar sumele nedeclarate între momentul cumpărării de către intermediar şi vânzarea finală intră în evaziune.
Agricultura este de asemenea afectată puternic de fenomenul muncii „la negru”, însă acesta este mai greu de cuantificat, în condiţiile în care se practică pe scară largă agricultura de subzistenţă şi munca familială, neremunerată.
Experţii PwC România au propus mai multe soluţii pentru îmbunătăţirea productivităţii agriculturii româneşti:
1. Optimizarea dimensiunii exploataţiilor agricole prin înregistrarea proprietăţilor în sistemul naţional de cadastru, îmbunătăţirea modului de acordare a subvenţiilor pentru exploataţiile mici, stimularea asocierii fermierilor, introducerea unei dimensiuni minime comerciale şi a unor măsuri fiscale ţintite.
2. Creşterea gradului de capitalizarea exploataţiilor agricole prin facilitarea accesului fermierilor la credite prin mecanisme de garantare a creditului agricol, stimularea utilizării sistemelor de irigaţii şi modernizarea acestora, facilitarea accesului la fonduri europene şi naţionale relevante.
3. Creşterea gradului de pregătire profesională a fermierilor prin modernizarea şi promovarea învăţământului profesional şi tehnic agricol, creşterea gradului de implicare a tinerilor în agricultură prin implementarea unor scheme de susţinere a acestora (sau facilitarea acces la fonduri europene relevante, oferirea de servicii adecvate de consultanţă şi formare profesională.
4. Reducerea evaziunii fiscale din sectorul agricol prin licenţierea depozitarilor de cereal, optimizarea taxării în sectorul agricol, măsuri reglementare de reducere a evaziunii fiscale.
5. Dezvoltare rurală durabilă prin adoptarea ultimelor inovaţii din alte ţări europene prin integrarea verticală şi orizontală a activităţilor exploataţiilor şi formarea de clustere rurale, promovarea fermelor ce pun accent pe impact ecologic redus şi generare de energie sustenabilă, promovarea unor modele moderne de gestionare a fermelor pentru a creşte valoarea adăugată în agricultură, prin metodologii de rotaţie sau diversificare a recoletelor dar şi prin aplicaţii de IT sau de robotică, promovarea inovării prin colaborare între universităţi, entităţi publice şi private.
„Prin implementarea unui astfel de set de măsuri, România ar putea sa-şi sporească producţia totală de cereale cu aproximativ 70%”, a conchis Bogdan Belciu.
COMMENTS