România, țara din UE cu cel mai mare risc de sărăcie sau excludere socială

România este țara din UE cu cel mai mare risc de sărăcie sau excludere socială, potrivit datelor publicate de Eurostat. Cu un procentaj de 34,4%, ne-am situat peste Bulgaria (31,7%), Grecia (28,3%), Spania (27,8%), Letonia (26,1%) și Italia (25,2%). Situația s-a îmbunătățit la noi (de la 35,6% în 2020) și la bulgari (de la 33,6% anterior) și s-a înrăutățit în toate celelalte state amintite.

Ponderea persoanelor sub risc de sărăcie sau excludere socială în statele UE, 2021

Media la nivelul întregii Uniuni a fost de 21,7% iar cele mai reduse procentaje de persoane aflate sub risc de sărăcie sau excludere socială s-au consemnat în Cehia (10,7%), Slovenia (13,2%), Finlanda (14,2%), Slovacia (15,6%), Olanda (16,6%) și Polonia (16,8%), aceasta din urmă cu dimensiunea, structura economiei și nivelul de dezvoltare cele mai apropiate de ale noastre.

Analiza Eurostat a urmărit și situația existentă în gospodăriile care au sau nu copii dependenți, datele per total Uniune arătând un risc ceva mai crescut pentru familiile care au în întreținere urmași (22,5% față de 20,9% în cazul celor fără copii în întreținere). Din păcate, România s-a evidențiat din nou și la acest capitol, cu cea mai ridicat nivel al acestui din urmă indicator.

Ponderea persoanelor sub risc de sărăcie sau excludere socială pentru gospodăriile cu sau fără copii dependenți în statele UE, 2021

Cu o rată de 35,4% din totalul populației, ne-am situat peste Grecia (31,7%) și Spania (31,5%), semnificativ peste media UE, situată ușor peste 20% și la mare distanță de state precum Finlanda (10,7%), Cehia sau Slovenia (9,9%). Ceea ce arată că politica socială de la noi este prea puțin orientată spre tânăra generație și susținerea familiilor cu copii.

Situația se prezintă ceva mai bine în cazul gospodăriilor care nu au copii în întreținere, caz în care figurăm cu un procentaj de 33,3% după Bulgaria (33,8%) și Letonia (33,4%) dar foarte departe de situația din Slovacia (13,9%) sau Cehia (10,8%). De reținut, România se află în situația majorității țărilor latine și în minoritate dacă se face referire la țările din fostul bloc estic, unde famiile cu copii au prioritate în politica socială față de cele fără copii în întreținere.

Notă metodologică

Categoria de persoane aflate sub risc de sărăcie sau excludere socială (abreviate AROPE în lb. engleză) include pe toți cei care se află sub risc de sărăcie, suferă de privare materială sau socială severă sau fac parte dintr-o gospodărie cu intensitate foarte redusă a muncii (toate aceste categorii sunt definite potrivit unui set de indicatori relativi la situația la nivel național).

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0