“România trebuie să valorifice resursele pe teritoriul său”
Iulian Iancu, Preşedintele Comisiei pentru industrii şi servicii din Camera Deputaţilor
România trebuie să se concentreze pe soluţiile privind valorificarea materiilor prime proprii – energetice şi neenergetice – şi să îşi schimbe radical viziunea asupra modului de procesare a resurselor pe teritoriul ei, consideră preşedintele Comisiei pentru industrii şi servicii din Camera Deputaţilor, Iulian Iancu. În cazul redevenţelor, de la 1 ianuarie 2014 trebuie să avem o altă filosofie (…) aici sunt jucători globali, care joacă după reguli, dar trebuie să realizăm pachetul de legi în conformitate cu mediul investiţional şi economic existent astăzi în plan regional şi mondial – o lege foarte clară, dar de data aceasta cu un aport mai mare la bugetul de stat, pentru că epuizăm o resursă vitală, materia primă energetică.
Ce priorităţi are sistemul energetic românesc în acest moment din punct de vedere al sesiunii parlamentare, dar şi al planului de acţiune european? Totodată, care sunt priorităţile din punct de vedere geostrategic?
Situaţia recentă din Siria scoate la iveală angajamentul extrem în care se află marile puteri ale lumii în regiunea Orientului Mijlociu şi în proximitatea Mării Caspice. Orice deschidere de conflict în Siria se transformă automat într-un conflict regional şi într-un risc privind securitatea în aprovizionarea cu petrol şi gaze naturale. Acest risc se înregistrează întâi din punct de vedere al preţului şi acest lucru deja l-am resimţit prin scumpirea carburanţilor în momentul la care s-a declanşat conflictul. Regional, zona este în continuare o zonă cu mari riscuri din punct de vedere al securităţii. Jucătorul cel mai activ din regiune se dovedeşte a fi Rusia, care prin dreptul de veto şi prin acţiunile militare a arătat că nu vrea sub nicio formă să cedeze din „spaţiul” politic, geopolitic şi strategic din punct de vedere energetic. Din acest motiv, proiectele regiunii se dovedesc în continuare de mare importanţă pentru România.
România trebuie însă acum să se concentreze pe soluţiile privind valorificarea materiilor prime proprii – energetice şi neenergetice. Şi acum înţelegem de ce această stare emoţională şi interesul maxim pentru orice proiect privind valorificarea materiilor prime energetice de pe teritoriul României.
Vă referiţi la proiectul Roşia Montană
Mă refer inclusiv la Roşia Montană, care este tot un proiect privind valorificarea unor materii prime. Resursele de materii prime neenergetice au creat Europei o dependenţă în procent de 70%. Europa este obligată astăzi să importe 70% din materiile prime, adică din importul total de 150 de milioane de tone. Cu alte cuvinte, Europa trebuie să aibă politici proprii privind valorificarea materiilor prime energetice şi neenergetice. Dacă la cele neenergetice depinde în proporţie de 70% de importuri, la gaze naturale are o dependenţă de 59% şi este în creştere, la petrol 84%, iar la uraniu 94%. Cu alte cuvinte, această dependenţă crescută de materii prime energetice şi neenergetice vulnerabilizează Europa în spaţiul comerţului global şi, implicit, al veniturilor pe care se poate baza în dezvoltarea economică şi socială.
Resursele de pe teritoriul Europei ar trebui să fie subiectul unei strategii unice, indiferent pe teritoriul cărui stat european se află, astfel încât Europa să îşi valorifice tehnologiile cele mai avansate din statele care deţin aceste tehnologii – de regulă statele vest europene – şi să le transforme, printr-un mecanism de finanţare propriu, către statele care deţin rezerve şi resurse în vederea valorificării cu tehnologii de înaltă eficienţă destinate spaţiului european.
Cum ar trebui să se procedeze în cazul resurselor de aur?
În ce priveşte aurul şi argintul, valorificarea rezervelor de aur de pe teritoriul Europei – nu este numai România în această situaţie, mai este un zăcământ important la Ouranopolis, în Grecia, mai sunt exploatări în Spania, în Suedia, în Finlanda etc. – ar trebui să fie subiectul unei strategii privind dezvoltarea politicilor industriale de valorificare în ciclu închis a materiei prime pe teritoriul Europei. În plan european lipseşte însă politica industrială. Or nouă ne trebuie o gândire unică în plan european, ca să formăm lanţuri industriale de la exploatarea materiei prime până la produsul final cu cea mai înaltă valoare adăugată. Spre exemplu, aurul. Ce am putea face cu aurul pe teritoriul României? Am putea pune condiţia ca această resursă să fie exploatată, procesată, valorificat lingoul şi transformat în materie primă – fir de aur şi folosită, printre altele, pentru industria de semiconductoare, industria de producţie de leduri de iluminat, industria aerospaţială, industria IT etc.
Cele mai avansate tehnologii au la bază aurul. Aurul este folosit în aceste tehnologii în cantităţi foarte mici şi este un aur foarte pur – dacă putem folosi acest termen –, dar plusvaloarea unui miligram de aur dintr-un led sau un semiconductor este de 4-5 ori mai mare decât dacă aş vinde minereul sau lingoul.
Aceasta trebuie să fie abordarea fiecărui stat membru şi a Europei în ansamblu, pentru că este obligată să îşi valorifice resursele de pe teritoriul său.
Europa ar trebui să aibă ca prioritate, având atât de mare dependenţa de materii prime energetice, valorificarea pe teritoriul său a fiecărei resurse de materie primă energetică şi continuarea procesului prin interconectarea sistemelor de distribuţie şi de transport ca să îşi poată minimaliza vulnerabilităţile şi riscurile în funcţionarea în condiţii de siguranţă a sistemelor la nivelul statelor membre. Viziune unică la nivel european, aceasta ar însemna o politică unică europeană.
Este nevoie de o viziune unică, dar unele ţări europene au susţinut proiectul Nabucco şi altele TAP…
Europa s-a rupt şi au câştigat factori din afara Europei şi cei care sunt dezvoltaţi şi au mai mai multe surse alternative, şi nu cei care sunt în curs de dezvoltare, retehnologizare şi cu o singură sursă de materie primă, cum este cazul României, Bulgariei, Austriei.
România, având totuşi resurse, trebuie să îşi schimbe radical viziunea asupra modului de valorificare şi procesare în integralitate pe teritoriul ei. Noi suntem obligaţi să găsim soluţiile de cea mai înaltă eficienţă pentru valorificarea resurselor. Trebuie să ne valorificăm resursele eficient pentru a putea crea acest imperativ al echilibrului social în societatea românească şi mă refer aici la resursele financiare obligatorii pentru asigurarea sistemului de sănătate, spre exemplu. Nu putem să asistăm la faptul că nu avem medicamente pentru cei care sunt în anticamera morţii, bolnavii de cancer, sau la cum este vulnerabilizat sistemul educaţional, pentru că de acolo ne pleacă asigurarea viitorului economic şi mai ales asigurarea pensiilor. Când vorbim de resursa umană, dacă m-a surprins ceva în mod neplăcut, a fost indiferenţa copiilor care au picat bacalaureatul – starea de indiferenţă, lipsa lor de îngrijorare! Ei sunt acum în societate o resursă care este nevalorificată, nu îşi găseşte locul. Pentru aceşti tineri ar trebui să iniţiem învăţământul dual – trei zile să fie în atelierul de lucru, de învăţare a tehnologiilor şi două zile să fie alocate teoriei.
Ce strategie ar trebui să aibă România în ceea ce priveşte sistemul energetic?
În plan naţional, trebuie să facem tot ce depinde de noi să ne valorificăm rapid resursele de petrol şi gaze, dar crucială este noua lege a redevenţei. La 1 ianuarie 2014 trebuie să avem altă filosofie privind redevenţele şi această filosofie este crucială pentru România, pentru că de acolo ne putem asigura un venit constant şi important la bugetul de stat, din care putem asigura finanţarea celorlalte domenii. Din fericire, aici sunt jucători globali, sunt jucători importanţi, care joacă după reguli, dar trebuie să realizăm pachetul de legi în conformitate cu mediul investiţional şi economic existent astăzi în plan regional şi mondial – o lege foarte clară, dar de data aceasta cu un aport mai mare la bugetul de stat din redevenţe, pentru că epuizăm o resursă vitală, materia primă energetică.
În al doilea rând, trebuie să fim capabili să prezentăm regiunii proiecte din care România să obţină un foarte mare avantaj. Vă spun în premieră că am promovat împreună cu partenerii noştri din Germania, din Ulm, un proiect care acum se află în analiza Comisiei Europene, a Comisarului Guenter Oetinger (comisarul european pentru energie n.r.) – un nou coridor de transport energie electrică subfluvial din România până în Germania.
Oferim astfel un proiect macroregional de care vor beneficia 14 ţări şi, spre deosebire de un proiect maritim, acest proiect va avea minimum 14 noduri, care sunt pe de o parte tehnice şi pe de alta comerciale, în care statele de pe traseu pot să introducă energie sau să scoată energie. Aceste centre-noduri vor fi noduri de tranzacţionare a energiei şi, în acelaşi timp, vor avea un aport substanţial în securitatea şi funcţionarea sistemelor naţionale de transport al energiei electrice. Acesta este tipul de proiect pe care eu îl văd obligatoriu de promovat de ţara noastră, prin care România găseşte o soluţie pentru energia din Dobrogea, care dezechilibrează sistemul.
Totodată, este un proiect pe care eu îl consider şi ca o compensaţie pe care Europa o aduce României, Ungariei, Austriei pentru că a eşuat în proiectul Nabucco. Vor câştiga însă toate statele de pe traseu, este cu adevărat un proiect macroregional.
Acest coridor subfluvial pentru transportul energiei electrice este o soluţie pentru energia verde din Dobrogea?
Nu numai energia verde. Sistemul nostru este dezechilibrat din cauza multor producători localizaţi în mod special în Dobrogea, ca urmare a saltului investiţional făcut în zona energiei regenerabile. Pe de o parte avem şansa extragerii acesteia, pe de altă parte sunt bani proveniţi din tranzit şi avem pe teritoriul nostru cea mai mare lungime a Dunării dintre toate ţările. De asemenea, România va avea un avantaj direct prin facilitarea condiţiilor de export al energiei electrice şi un argument în plus privind creşterea fezabilităţii proiectului Tarniţa-Lăpuşteşti, respectiv noua hidrocentrală în pompaj, cu avantaj direct privind siguranţa în funcţionare a sistemelor de transport al energiei electrice din România, Bulgaria, Serbia, Ungaria.
Noi suntem obligaţi acum, şi aceasta este o prioritate a actualei sesiuni legislative, să punem punct modalităţii de legiferare a susţinerii producţiei din surse regenerabile. Pe de o parte avem dezbaterea în contradictoriu privind impactul certificatelor verzi asupra preţului final, pe de altă parte avem discuţiile purtate la Comisia Europeană privind diminuarea impactului în preţul la consumatorii mari de pe teritoriul Europei. Consumatorii industriali mari au şi cel mai mare cost cu energia şi cel mai mare impact în produsul lor final.
Crucială este menţinerea unui cadru investiţional predictibil. Schimbarea legislativă frecventă şi imprevizibilă omoară mediul investiţional. Este cel mai important moment ca să demonstrăm că suntem predictibili, pentru că avem nevoie de sume uriaşe în zona producţiei de energie. Avem capacităţi de producţie de energie cu durata de viaţă expirată şi multe oraşe ale ţării ar trebui să înlocuiască capacităţile existente sau să creeze altele noi pentru asigurarea apei calde. Populaţia a fost încurajată să se debranşeze, am pierdut sisteme de termoficare centralizată în lanţ cu implicaţii îngrozitoare asupra balanţei comerciale a României, asupra nivelului de trai al populaţiei, asupra costurilor în factura lunară şi asupra costurilor în factura energetică a României. Tot în această sesiune trebuie să finalizăm legislaţia privind alimentarea cu energie termică a localităţilor României dând în continuare prioritate cogenerării de înaltă eficienţă.
În ce stadiu este transpunerea directivei privind eficienţa energetică?
Între priorităţile acestei sesiuni legislative, cea mai importantă este transpunerea directivei privind eficienţa energetică. Eu văd în această transpunere cel mai important instrument pentru a da o soluţie facturii lunare la energie pentru consumatorul român, inclusiv cel casnic. „Planul Marshall pentru eficienţă energetică pentru România”, despre care vorbeam, precum şi susţinerea companiilor „ESCO” pentru servicii energetice nu pot fi realizate decât cu o bază legală. De asemenea, consumatorul român are nevoie de această susţinere, pentru că nu are resurse financiare. Toate acestea se regăsesc dezbătute în detaliu şi promovate în această directivă privind eficienţa energetică pe care noi trebuie să o transpunem.
Cel mai mare obstacol de depăşit în sistemul energetic este ineficienţa sistemului. Pierdem 27% pe lanţul sistemului energetic de la producător la consumatorul final.
Directiva ne impune un termen – 5 decembrie – pentru a comunica Comisiei care este tipul de susţinere pe care îl alegem, ca ţară, pentru promovarea eficienţei energetice în România, iar transpunerea propriu zisă trebuie să aibă loc în 2014. În decembrie, noi trebuie deja să spunem care este sistemul şi, în acest moment, trebuia să fi depăşit deja nişte etape privind planurile naţionale de acţiune pentru eficienţă energetică. Cu alte cuvinte, suntem contracronometru.
Totodată, eu am mai propus ca în această sesiune, în fiecare joi, să avem ( la Comisia pentru industrii şi servicii n.r.) o dezbatere publică pe aceste teme. Avem deja dezbateri pentru lunile octombrie-noiembrie şi vom continua până la completarea tuturor zilelor de joi din această sesiune. Astfel, în fiecare joi, vom dezbate temele cele mai importante, cu impactul cel mai mare pentru populaţie, fie că vorbim despre taximetrie, fie că vorbim despre Roşia Montană, despre eficienţă energetică sau despre alimentarea cu energie termică a oraşelor României.
Care sunt variantele de lucru în cazul noii legi a redevenţelor?
În momentul de faţă, legea redevenţelor se află în analiza ANRM, care a făcut şi câteva deplasări în afara ţării pentru a studia modalitatea prin care abordează această temă celelalte state europene. Acum, legea redevenţelor este finalizată în Ungaria şi Polonia şi a mai fost recent aprobată o lege în Israel, după modelul Norvegiei.
Sunt trei teze importante. Prima – păstrezi nivelul procentual actual, care este considerat mic, şi îl ridici la 30% dacă investitorul şi-a recuperat 100% din investiţie, 45% dacă a recuperat 200% din investiţie, 55% dacă a recuperat 250% şi aşa mai departe până la 70%. A doua variantă este cea a împărţirii producţiei – investitorul are acces la resurse, dar 40% din ceea ce se produce predă statului, fizic. A treia filosofie este legată de încercarea de a menţine procentele actuale şi de a le majora după nişte formule care ţin seama de producţia zilnică, de preţul în piaţă, de riscurile de epuizare a zăcământului, de creşterea gradului de risc privind dependenţa faţă de materia primă din import şi alte criterii. În orice caz, suntem obligaţi să găsim formula care maximizează venitul către bugetul de stat. Operatorii mari sunt interesaţi de o piaţă atunci când au avantaje foarte mari, dar când vorbim de energie este superfluu să spui că ar putea să nu fie interes. Există un foarte mare interes pentru energia clasică, este doar responsabilitatea statului să găsească echilibrul corect între venitul pe care trebuie să îl încaseze asumându-şi epuizarea unei resurse şi profitul pe care acceptă să îl aibă un investitor care operează în ţara respectivă pentru valorificarea acelei resurse. Aici este o chestiune de înţelepciune, de experienţă… Noi am trecut printr-o experienţă dureroasă, cu nişte factori pe care i-am dezbătut în aceşti ani pe toate părţile. Acum cred că şi informarea cetăţenilor, atât în ce priveşte legislaţia în domeniu cât şi implicaţiile asupra lor, asupra vieţii de zi cu zi, nivelul de trai, îi face pe oameni să fie mult mai ancoraţi în procesul decizional.
Reacţia la proiectul Roşia Montană este cel mai bun exemplu de reacţie a societăţii civile. Eu m-aş bucura ca la fiecare decizie importantă societatea civilă să aibă o reacţie – de aprobare sau dezacord, dar să fie o reacţie. La un moment dat, în anii anteriori, mi se părea că se poate tripla preţul uleiului sau pâinii şi nimeni să nu iasă în stradă. Acum avem reacţia. Ar fi extraordinar ca acest tip de reacţie să se menţină. Astfel, niciun guvern nu ar putea să mai greşească, pentru că intră în dezacord cu propriul popor şi preţul este mult prea mare pentru orice partid. Orice politician trebuie să ţină seama de voinţa poporului şi atunci vom putea spune că am depăşit o etapă importantă în procesul nostru de democratizare. Am început să fim responsabili şi participăm la decizii, aşa cum este şi firesc, pentru că este decizia noastră a tuturor. Avem instrumente democratice, dar nu le-am valorificat. Am dat un mandat şi apoi am stat liniştiţi şi ne-am plâns că nu este exercitat corect. Manifestarea este cea pe care am văzut-o acum, în cazul proiectului Roşia Montană, o manifestare responsabilă. Eu aş merge mai departe – ar fi extraordinar să ieşim din zona emoţională şi să intrăm în zona argumentelor. Adică societatea civilă, pe măsură ce se organizează şi se sedimentează valorile, va putea să aibă voci de expertiză pe fiecare domeniu. Şi atunci, decident fiind, nu poţi să fii sub nivelul de expertiză al celui cu care stai de vorbă. Atunci se mai modifică şi din anumite nominalizări în ministere, în agenţii, în autorităţi. Aşa creşte nivelul valoric al nostru al tuturor şi al societăţii în ansamblu. Dar, pentru asta, aceşti oameni au ieşit din casă, nu au mai stat la televizor. Şi-au sacrificat nopţi, au stat în soare sau în frig, a fost un sacrificiu pe care l-au făcut pentru ei, pentru copiii lor şi în ansamblu pentru ţară, pentru neamul nostru, pentru păstrarea credinţei noastre.
Şi iată cum cele ce ieri păreau cuvinte goale sau utopice – „neam”, „credinţă”, „popor” – au devenit o realitate. Poporul este în stradă. Poporul îşi apără valorile, îşi apără neamul, îşi apără pământul, îşi apără resursele, îşi apără copii, îşi apără viitorul. Iată că suntem la acel tip de valori în jurul cărora o societate se organizează. Eu apreciez ceea ce s-a întâmplat acum, chiar dacă este dureros. Părintele Arsenie Boca spunea că „binele este îngrădit de suferinţă”, iar acum avem exemplificarea. Dacă am accepta acest tip de „suferinţă”, am ajunge în sfârşit la „bine”.
COMMENTS