Românul semnaeză *ca primarul*: aşa arată concluziile unei recente cercetări. 96% dintre români consideră că e important să citească foarte atent orice document înainte să-l semneze, fie că este vorba despre un contract pentru achiziția locuinței sau pentru vânzarea unor bunuri, despre un contract de credit sau despre contractul de muncă. Cu toate acestea, doar 67% spun că citesc cu atenție contractele de fiecare dată, iar 54% recunosc chiar că au trecut prin cel puțin o situație în care au semnat un document fără să-l citească, relevă un sondaj desfășurat de Provident la nivel național, pe un eșantion de 1.218 respondenți.
Două treimi dintre participanții la sondaj spun și că fiecare semnătură este importantă, inclusiv cele pe documente uzuale cum ar fi procese verbale, facturi sau copii după documente originale și că acordă mare atenție atunci când semnează un document. În același timp, 4 din 5 spun că nu au lăsat pe altcineva să semneze în locul lor, indiferent de document, și nici nu ar fi de acord să facă acest lucru în viitor.
Cea mai importantă semnătură din viața unei persoane este cea de pe contractul de credit, susțin 26% dintre respondenții la sondajul Provident, în timp ce alți 25% cred că semnătura pe certificatul de căsătorie este cea care contează cel mai mult. În același timp, 19% consideră importantă semnătura de pe contractul de vânzare a unui bun personal, 13% pe cea de pe certificatul de naștere al copilului, 11% susțin că este semnătura de pe contractul de cumpărare a unui bun personal, iar 8% cea de pe contractul de muncă.
În acest context, pentru 64% dintre români este important să știe că instituția financiară de la care au luat sau se gândesc să ia un împrumut acționează responsabil atunci când oferă produse financiare clienților săi.
Cercetarea Provident face parte din campania de Creditare Responsabilă lansată recent, prin care compania își propune să crească gradul de conștientizare a consumatorilor de produse financiare și să-i sprijine să se informeze despre ce presupune o decizie responsabilă de împrumut, dar și să afle detalii despre colaborarea Provident cu cei peste un milion de clienți de până acum.
Sondajul a fost desfășurat online în octombrie 2017, pe un eșantion de 1.218 respondenți din toată țara, dintre care 59% sunt angajați și 5% sunt antreprenori. Doar 22% au luat în ultimii cinci ani un împrumut de la o instituție financiară nebancară cum este Provident.
Campania de Creditare Responsabilă este o campanie prin care Provident îşi propune să crească gradul de conştientizare în rândul consumatorilor de produse financiare. În acest sens, a fost creată o secţiune dedicată creditării responsabile pe pagina de internet a companiei, unde clienţii sau potenţialii clienţi pot afla informaţii despre ce presupune o decizie responsabilă de împrumut, dar şi detalii despre colaborarea Provident cu cei peste un milion de clienţi de până acum. Credem că este esenţial ca fiecare client să înţeleagă care sunt responsabilităţile unui împrumut – atât ale companiei, dar şi cele proprii. Campania a fost lansată în 5 septembrie printr-un exerciţiu de atenţie propus telespectatorilor. Astfel, în reclama difuzată de Provident pe mai multe posturi naţionale, exemplul reprezentativ a fost înlocuit cu un exemplu nereprezentativ. Rezultatele acestui exerciţiu le puteţi vedea aici. De altfel, campania a fost desemnată de Art Directors Club ca fiind cea mai creativă campanie a lunii octombrie. Scopul acestui exerciţiu de atenţie a fost de a măsura nivelul de interes al telespectatorilor atunci când vine vorba despre ofertele instituţiilor financiare, fie că vorbim despre credite sau depozite.
COMMENTS