Românii din UK trimit, în medie, 300 de lire în ţară, lunar

Românii din UK trimit, în medie, 300 de lire în ţară, lunar

Peste 15.000 de români de peste hotare au trimis bani prin TransferGo din luna iulie anul trecut şi până acum, spune Daumantas Dvilinskas, CEO şi co-fondator al companiei.

În medie, ei (n.r. imigranţii români) trimit 300 de lire sterline, poate ceva mai puţin”, a mai declarat acesta. Banii ajung la rudele de aici sau sunt trimişi pentru cheltuielile pe care românii-imigranţi le mai au în ţară.

Românii trimit şi sume mai mari, de 2.000-3.000 de lire sterline prin TransferGo, dar numai ocazional, după cum a explicat şi Marius Nedelcu, country manager pentru România, la o conferinţă de presă susţinută la Bucureşti.

tranfergo2-bun

TransferGo este o companie de transfer internaţional de bani online, în timp real, înfiinţată în anul 2012, în Lituania. Sediul central se află, în prezent, în Londra. Servicile companiei sunt dedicate muncitorilor aflaţă într-o ţară străină. Sistemul de transfer al banilor local in – local out a transformat acest start-up într-o afacere cu tranzacţii între 44 de ţări, în valoare de peste 280 de milioane de euro în cei patru ani de la înfiinţare. România este una dintre principalele pieţe de dezvoltare ale companiei.

Transferul local in – local out înseamnă că nu este nevoie ca banii să părăsească o ţară. Concret, expeditorul face o tranzacţie locală în contul bancar TransferGo din aceeaşi ţară, iar compania plăteşte local în contul bancar al ţării de destinaţie. În acest fel tranzacţiile sunt cu până la 90% mai ieftine şi banii ajung la destinaţie în câteva minute.

Fondatorii companiei au plecat de la principiul că băncile nu înţeleg segmentul imigranţilor, care poate uneori nu îşi găseşte de lucru în ţara-gazdă. Sunt 30 de milioane de imigranţi în Europa şi scopul TransferGo este să crească piaţa pentru ca oamenii să salveze bani şi timp, mai spune Daumantas Dvilinskas.

Compania a început cu imigranţii lituanieni şi cu cei letoni şi a devenit numărul unu pentru aceştia. În Polonia, se află în Top 5. Anul trecut, în luna iunie, au început colaborarea şi cu România , iar această piaţă îi aduce, acum, cea mai mare creştere. Legat de Brexit, TransferGo nu crede că va pierde din numărul de imigranţi români. Dimpotrivă.

Pe termen lung, credem că imigranţii est-europeni se vor redistribui din UK spre alte centre majore, spre Germania, unde, de asemenea, activăm, spre Scandinavia, unde, de asemenea, activăm(…). Nu credem că Brexit-ul va opri trend-ul fundamental al imigranţilor care migrează în toată Europa. Pentru că aceasta este ideea întregii Europe!”, a mai spus Daumantas Dvilinskas, CEO şi co-fondator al companiei.

Marius Nedelcu, Country Manager pentru România la TransferGo, crede că imigranţii români au nevoie de o reasigurare a viitorului lor în Marea Britanie având în vedere situaţia creată în urma votului pro Brexit.

TransferGo înţelege această nevoie şi face eforturi pentru a oferi sprijin românilor care lucrează în Marea Britanie. Cu TransferGo, migranţii pot economisi cu până la 90% din costurile lor de transfer de bani, fiind astfel în măsură să ofere aceşti bani familiilor lor. Sprijinul nostru pentru comunitatea românească din Marea Britanie se extinde şi printr-un blog dedicat (http://blog.transfergo.com/ro), o platformă educaţională pentru românii care trăiesc în Marea Britanie. Scopul nostru este de a le oferi acestora informaţii utile care i-ar putea ajuta în viaţa de zi cu zi aici”, a mai declarat Marius Nedelcu.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0