Românii scot la vânzare anual peste 1,8 milioane de telefoane mobile

Românii scot la vânzare anual peste 1,8 milioane de telefoane mobile

Peste 400.000 de români își scot anual la vânzare telefonul mobil, principalul motiv fiind acela de a-și cumpăra altul mai performant, potrivit unei analize efectuate de OLX asupra comportamentelor de consum de pe platformă. Ofertele lor generează anual peste 18 milioane de contactări din partea potențialilor cumpărători, care aleg să-și cumpere un telefon la a mâna a doua datorită prețului accesibil, dar și a posibilității de a negocia direct cu vânzătorul.

Trendul este unul puternic ascendent în ultimii ani, iar pentru anul 2018, OLX estimează o creștere cu 30% a categoriei, care este totodată și cea mai puternică din secțiunea “Electronice și electrocasnice”.

Românii își fac constant upgrade la telefonul mobil, iar acest lucru ajută la punerea în circulație a unor telefoane mobile foarte bune, la prețuri accesibile. Lunar, utilizatorii noștri publică peste 190.000 de anunțuri noi, iar numărul în creștere de anunțuri noi de pe platformă este susținut și de o varietate mare de branduri și modele. Ultimele lansări de pe piața de smartphones au adus și pe OLX un val de telefoane mobile de ultimă generație”, a declarat Paul Neagoe (foto), Business Manager OLX România.

Potrivit unui sondaj realizat în categoria “Telefoane” în perioada 1 – 15 octombrie pe un eșantion de 1.078 de utilizatori, 41.71% dintre respondenți au declarat că își pun la vânzare telefonul mobil pentru a-și putea achiziționa un telefon mai performat. De asemenea, 26.95% dintre utilizatori aleg OLX întrucât este o platformă ușor de folosit pentru astfel de tranzacții, în timp ce 25.78% sunt mulțumiți de faptul că au acces la foarte mulți cumpărători, iar 23.53% dintre utilizatori declară că produsele lor se vând foarte repede prin intermediul platformei.

Durata medie prin care un telefon este vândut pe OLX este în medie de 12 zile pentru telefoanele Samsung și iPhone și 13 zile pentru telefoanele Huawei.

Pentru cumpărători, OLX este cea mai bună sursă de telefoane mobile datorită prețului, care le permite să-și cumpere un telefon performant la un preț accesibil: 71.69% dintre respondenții sondajului au declarat că aleg OLX pentru că prețul este mai mic decât în magazine, iar pentru 44.78% dintre ei, posibilitatea de a negocia prețul telefonului este un factor decisiv. Proximitatea joacă și ea un rol important în achiziția de telefoane mobile: 32.83% dintre utilizatori au menționat că preferă OLX pentru posibilitatea de a cumpăra un telefon mobil de la cineva din același oraș, iar 26.10% aleg OLX pentru că au multe opțiuni dintre care să aleagă.

Topul celor mai căutate branduri de telefoane mobile de pe OLX este deținut de către Samsung, urmat de iPhone, Huawei. La capitolul prețuri, media variază pentru fiecare brand în parte. Astfel, prețurile pentru telefoanele din categoria iPhone, prețurile ajung la 1,450 lei, pentru Samsung la 954 lei și 835 lei pentru Huawei.

Categoria de telefoane mobile este de departe cea mai atractivă pentru utilizatorii OLX pasionați de tehnologie, atât pentru vânzare, cât și pentru cumpărare. Drept dovadă, anul trecut românii au listat de 20 de ori mai multe telefoane în comparație cu numărul televizoarelor scoase la vânzare și de 8 ori mai multe telefoane mobile decât laptopuri. Până la finalul anului 2018, estimăm o creștere de 30% a categoriei, care reflectă apetitul mare al românilor pentru telefoanele performante, dar și dorința lor de a fi la curent cu trendurile”, adaugă Paul Neagoe.

La capitolul sezonalitate, cele mai solicitante luni pentru upgrade-uri la telefoanele mobile sunt decembrie și ianuarie, când sunt urcate pe platformă cele mai multe oferte noi (peste 190.000 anunțuri), dar există și cei mai mulți cumpărători (peste 200.000 de utilizatori activi în această categorie).

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0