S-au dublat despăgubirile plătite pentru locuințele afectate de inundații

S-au dublat despăgubirile plătite pentru locuințele afectate de inundații

Anul trecut, companiile de asigurări Membre UNSAR au plătit despăgubiri de peste 5,7 milioane de lei doar pentru acoperirea pagubelor provocate locuințelor de inundațiile cauzate de ploi, cu 93% mai mult față de 2022.
“Atât atenționările meteo din ultimele zile, cât și inundațiile care au avut loc în mai multe zone ale țării ne reamintesc de faptul că asigurarea facultativă a locuințelor este plasa de siguranță de care avem nevoie pentru a fi #sigurACASĂ”, a declarat Alexandru CIUNCAN, Președinte & Director General al UNSAR.
Totodată, numărul dosarelor de daună avizate (în baza cărora au fost acordate despăgubiri în aceste cazuri) a înregistrat și acesta o creștere de 74% față de 2022. Despăgubirea medie plătită pentru un dosar de daună a avut o valoare de aproape 6.200 lei.
“Având în vedere dinamica despăgubirilor acordate proprietarilor locuințelor afectate de inundații, încheierea unei asigurări facultative de locuință ar trebui să devină o prioritate pentru fiecare dintre noi”, a completat Alina BĂRBULESCU, Specialist Asigurări Bunuri și Proprietăți în cadrul UNSAR.
Pagubele produse de inundații locuințelor și bunurilor pot fi acoperite de o asigurare facultativă de locuință. Acest tip de poliță poate fi emis pentru imobilele care sunt deja protejate printr-o asigurare obligatorie PAD și poate oferi un nivel de protecție extins, la valoarea reală a clădirii și/sau a bunurilor deținute.
Astfel, pot fi acoperite o serie de fenomene naturale, dar și alte tipuri de riscuri precum: cutremure, alunecări de teren, incendii, explozii, căderi de corpuri, inundații produse de avarii ale instalațiilor de apă-canal, climatizare, termoficare, defecțiuni ale centralei termice, daune ale bunurilor electronice/electrocasnice etc.
De asemenea, o asigurare facultativă poate fi personalizată prin clauze speciale, în funcție de specificul fiecărei locuințe și de nevoile individuale ale clienților. Spre exemplu, se pot acoperi inclusiv prejudiciile produse vecinilor sau avariile panourilor fotovoltaice.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0