Recent, în cadrul unui eveniment realizat de BCR Banca pentru Locuinţe la care s-au transmis rezultatele studiului IRSOP cu privire la locuinţele din România (vulnerabilităţi, proiecte de îmbunătăţire locativă, resurse disponibile, dorinţa de schimbare a locuinţei etc.), mă gâdeam la evoluţia mea din această perspectivă.
Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul naşterii mele, la casa părintească din Târgovişte, la televizorul cu tub pe care mama punea bibelourile obosite primite de la rude, la linoleumul în care mereu se prindea uşa bucătăriei şi la dulapul primit moştenire de la străbunica parcă-mi saltă şi acum inima de bucurie, cu atât mai mult, când mă gândesc cum, la scurt timp după ce am mai crescut puţin ai mei au ales drumul ţărilor calde, iar apartamentul s-a mărit oarecum şi s-a modernizat surprinzător.
Şi acum, slavă cerului că numai facem parte din procentul de 57% de gospodării ale mediului urban care se confruntă cu înghesuiala şi nicidecum din cel de 16% în care se remarcă probleme grave precum: deteriorări, igrasie, scurgeri, lumină insuficientă etc.
Reflectând la acest aspect am realizat cum, de multe ori, confortul reprezintă pentru alţii un lux, şi da, aici intervine relativitatea, însă dacă Locuinţa este centrul vieţii, nu ar trebui ca ea să reflecte nu numai condiţii minime de trai ci şi un spaţiu pentru relaxare sau încarcare cu energie pozitivă?
Chiar dacă ne întoarcem la relativitate nu putem omite faptul că, în România, o parte consistentă din totalul celor 7.470.000 de gospodării, mai precis 33,4% sunt fără grup sanitar (8,5% din mediul urban şi 34% din cel rural), iar 32 % fără baie/duş în interior, conform sondajului IRSOP realizat în anul curent, ceea ce denotă că nici condiţiile minime de care aminteam anterior nu sunt îndeplinite.
Acum, cei cu situaţii decente ar spune: „Cum este posibil aşa ceva în anul 2015?!” şi totuşi, este. Pe de altă parte dacă ne aplecăm asupra populaţiei urbane, pe care de altfel s-a insistat în sondajul analizat (IRSOP) remarcăm în rândul populaţiei cu vârsta cuprinsă între 20-65 de ani (6 milioane de oameni) creşterea intenţiei de a demara proiecte de îmbunătăţire locativă în următorii cinci ani, la 68% în 2015, de la 61% în 2013.
De asemenea, cei mai mulţi români dintre cei interogaţi au planuri de renovare (schimbare gresie, faianţă, zugravit, reparaţii), mai precis 29%, în timp ce pentru achiziţionarea unei noi locuinţe sau unei case la ţară optează 23% dintre ei, pentru ambele situaţii. 16% din respondenţi tind să-şi facă planuri precum instalarea unei centrale termice şi doar 8% vor să extindă locuinţa actuală.
Însă de la dorinţă până la realitate trebuie să trecem prin socotelile casei, şi, acelaşi studiu, înfăţişează venituri medii lunare în valoare de 2.500 lei la nivelul gospodăriilor, în anul 2014, pe când cheltuielile medii lunare ating 2.269 lei. După ce tragem linie s-ar presupune că cei 231 lei rămaşi ar reprezenta potenţiale economii ale gospodăriei în cauză.
Tot în sondajul menţionat observăm că în anul curent 37% dintre românii integraţi în categoria populaţiei urbane cu vârste cuprinse între 20-65 de ani cred că-şi vor finanţa investiţiile locative planificate prin credit, în timp ce 35% consideră că vor face asta cu ajutorul economiilor şi numai 27% din veniturile curente.
După analiza prezentată, dată fiind şi partea de implicare personală, s-ar putea spune că pentru românii cu venituri şi cheltuieli medii există variate posibilităţi de a-şi finanţa investiţiile locative dorite. Nu le menţionăm pe cele obscure, ci doar situaţiile de ordinul: „Mulţumesc, mama, tata pentru că îmi trimiteţi bani din Spania pentru a schimba bateria de la baie, pentru zugrăvit şi izolaţie termică!”, „Optez pentru un credit” sau “În cinci ani o să fac: 231 lei *12 *5 = 13.860 lei, pe care îi pun la saltea, poate între timp creşte venitul, dar şi cheltuielile, deci aş putea să cumpăr…ăăă…stai dacă adaug şi inflaţia, de la anu’ scade cota TVA, poate peste 5 creşte iar…hmmm, oricum tot strâng cel puţin de-o zugrăveală, o centrală termică şi o muşama nouă pentru masa din bucătărie.”
Acum, în studiul menţionat (IRSOP ) nu sunt înfăţişate prea multe detalii cu privire la cei cu părinţi (mătuşi, unchi, bunici, copii alte rude etc) plecaţi, dar nici despre aceia care doresc să ţină banii la saltea, însă ei pot fi încadraţi la nivelul celor 82% dintre românii interogaţi (să nu uităm că ei fac parte din populaţia urbană 20-60 de ani şi sunt în număr de 6 milioane) care nu intenţionează să ia credit. 30% dintre ei consideră că sunt slabe şanse de rambursare (bine, dacă ne raportăm la cei 231 lei ca valoare medie ar fi oarecum de înţeles), 23% consideră dobânzile prea mari (exemple de dobânzi la credite pentru nevoi personale în lei: BCR – începând de la 9% pe an , BT – 9,9% pe an, ING Bank- pornind de la 8,95%, Raiffeisen Bank – de la 9,07 la 16,21 % în funcţie de dimensiunea creditului etc., bineînţeles la care se adaugă specificaţiile şi comisioanele de rigoare), 16% dintre ei nu au încredere, iar 12% au deja un credit sau nu au nevoie de unul.
Acum, mai intervine o soluţie, destul de cunoscută de altfel şi anume produsele de economisire – creditare, oferite de Băncile pentru Locuinţe. Chiar domnul dr. Petre Datculescu declara în cadrul evenimentului de prezentare a datelor enumerate mai sus faptul că una dintre măsurile ce le sunt recomandate românilor este cea de creditare prin programe de genul celui menţionat. „Fără sprijinul guvernului şi al băncilor românii nu vor avea locuinţe mai bune, iar cifrele prezentate vin să confirme acest aspect” a spus acesta.
Revenind la produsele de economisire-creditare, acestea au un ciclu de viaţă lung. Clientul încheie un contract de economisire-creditare la o sumă care reflectă intenţiile lui în domeniul locativ. Depune lunar (sau anual) o anumită sumă de bani în contul contractului său de economisire-creditare până ajunge la suma economisită de 50%. Acest tip de abordare a asigurării confortului locativ în viitor impune o planificare a resurselor financiare proprii şi o disciplină financiară individuală pe un timp îndelungat, de asemenea el încurajează iniţiativa proprie a cetăţeanului de a se implica în îmbunătăţirea condiţiilor locative proprii.
Detaliile unui astfel de contract pot fi identificate pe site-urile băncilor cu specific de tipul Banca pentru Locuinţe.
Dat fiind faptul că eu am 24 de ani, chiar dacă mi-am luat zborul din cadrul familiei, acum a venit momentul să mă gândesc bine şi la actul construirii sau cumpărării cuibului, presupus a fi unul instictiv de altfel. Aşadar am studiat planul de casă de la BCR Banca pentru Locuinţe şi acesta presupune două faze:
Cea de ECONOMISIRE:
Durata de economisire: 5 ani
Suma totală pe care trebuie să o economisesc (din suma contractată): 50%
Dobânda fixă anuală la economiile mele: 1%
Prima de stat (din valoarea depunerilor anuale): 25%
Cea de CREDITARE:
Pot obţine un credit în lei (din suma contractată): maxim 50%
Dobânda la credit anuală, fixă: 5%
Durata maximă de rambursare: 84 luni
Acesta ar fi un punct de pornire în achiziţionarea unei locuinţe, la care s-ar mai adăuga suma de n-zeci de mii de euro în funcţie de dorinţe şi de buzunar evident, însă nu sună rău, mai ales că vine la pachet cu prima de la stat (Ajutorul guvernului de care vorbea domnul dr. Petre Datculescu).
Un alt aspect interesant remarcat în cadrul evenimentului a fost faptul că noile generaţii ar trebui să înţeleagă modalitatea de responsabilizare prin creditare, discutându-se despre cum părinţii noştri au avut posibilitatea de a aschiziţiona mult mai facil locuinţe în perioada imediat următoare de după Revoluţie. Şi da, la rândul meu îmi amintesc cum ai mei au reuşit să achite apartamentul în aproximativ cinci ani. Să rambursezi un credit pentru locuinţă în numai cinci ani sună atât de fantezist acum.
COMMENTS