Sala Studio, un nou și modern spațiu de spectacole, s-a redeschis vineri la Constanța, în cadrul Teatrului de Stat, în urma unui proces de reabilitare sprijinit de BCR. La ora actuală, este singura sală funcțională de spectacole de profil din Constanța, fiind refăcută în urma unei contribuții de 200.000 de euro oferite de BCR, și cu sprijinul oferit de Biroul de Arhitectură SAS Group, Uniunea Teatrală din România (UNITER), PPC România și Rețele Electrice Dobrogea S.A.
„Prin sprijinul extrem de important oferit de BCR, precum și al celorlalți parteneri, am reușit să transformăm un spațiu improvizat într-un punct de referință în centrul orașului. Este o sală care va oferi comunității constănțene oportunitatea unor spectacole de teatru de nivel internațional, dar și altor evenimente culturale. Acest demers va avea, sperăm noi, și un rol de model de bune practici, care va impulsiona, mai departe, implicarea mediului de afaceri în dezvoltarea durabilă a culturii constănțene” e de părere Erwin Șimșensohn, Director Teatrul de Stat Constanța.
Sala de spectacole va deveni un factor de atracție a publicului, cu precădere a generației tinere, datorită spațiului complet adaptabil, în funcție de viziunea regizorului și a publicului, care poate fi amplasat în diverse poziții față de scenă. Pentru transformarea actualei Săli Studio, au fost realizate lucrări de recompartimentare arhitecturală, amenajări utilitare extrem de importante, lucrări de schimbare a instalațiilor electrice, sanitare și de climatizare, precum și lucrări de design interior și exterior.
„Suntem onorați că putem reda constănțenilor un astfel de spațiu, mai ales în preajma Zilei Naționale a României. Este răspunsul nostru la o nevoie reală a comunității, a cărei bunăstare poate fi construită atât prin educație, cât și prin dezvoltarea vieții culturale. Sperăm ca noua Sală Studio din cadrul Teatrului de Stat Constanța să impulsioneze și mai mult creativitatea și spiritul comunitar din Constanța, atât de dragi nouă și tuturor colegilor din bancă”, a declarat Ionuț Stanimir, Director Executiv Marketing & Comunicare BCR
Prin activitatea derulată, Teatrul de Stat Constanța reușește să aibă pe tot parcursul anului o audiență formată din spectatori constănțeni și nu numai. Datorită caracterului turistic al orașului, în special în perioada estivală, teatrul are capacitatea de a ajunge anual la zeci de mii de spectatori din toată țara. Astfel, apariția unei noi săli de spectacole în Constanța va atrage și mai mulți spectatori din oraș, dar și din toată țara, va genera proiecte culturale noi, va atrage turiști și creatori din diverse domenii și va impulsiona dezvoltarea altor domenii ale vieții socio-economice.
„Mereu sprijinim cu mare bucurie demersurile care sunt menite să îmbunătățească activitatea teatrelor și a oamenilor de teatru din România. Suntem mândri că suntem parteneri cu BCR și Teatrul de Stat Constanța în această inițiativă de reabilitarea a Sălii Studio a teatrului constănțean, pentru că împreună susținem mobilitatea culturală națională și europeană. Această sponsorizare a BCR are ca finalitate obținerea unui spațiu cultural modern, atractiv și deschis. Astfel, adresăm împreună publicului constănțean și publicului litoralului românesc o invitație și anume aceea de a fi parte a unui demers creativ destinat întâlnirilor culturale valoroase la nivel local, regional, național și internațional!” spune Aura Corbeanu, Vicepreședinte UNITER.
Teatrul de Stat din Constanța este o instituție care în ultimii ani a cunoscut o creștere a nivelului de reputație, datorită implicării constante în evenimentele culturale ale orașului. În plus, acest nivel a crescut și prin performanța artistică demonstrată – premiul UNITER pentru debut, acordat Dianei Mititelu, sau premiul UNITER pentru cel mai bun spectacol, acordat piesei Seaside Stories, în regia lui Radu Afrim.
COMMENTS