Samaras: Grecia va ieşi în curând din recesiune

international

Premierul Greciei, Antonis Samaras, a declarat că economia greacă nu a prezentat demult rezultate atât de încurajante şi a promis că nu va mai iniţia măsuri de austeritate. Declaraţia lui Samaras a fost interpretată echivoc: pesimiştii sunt de părere că premierul fie are “halucinaţii”, fie a decis pur şi simplu să-şi încurajeze concetăţenii, însă în opinia optimiştilor, dintre care face parte şi Fondul Monetar Internaţional (FMI), Grecia ar putea într-adevăr ieşi din recesiune deja de anul viitor, notează cotidianul rus Novîe Izvestia, citat de Agerpres.

Potrivit şefului guvernului de la Atena, noile informaţii economice permit să se tragă concluzia că ţara s-a plasat pe drumul „însănătoşirii economice”. “Grecia a întors o filă tristă a istoriei sale. Măsuri de austeritate drastică nu vor exista”, a anunţat Samaras în timpul Târgului Comercial Internaţional de la Salonic, pe care şefi ai guvernelor din Grecia îl utilizează în mod tradiţional pentru clarificarea politicii economice pentru anul viitor.

Motivul pentru un pronostic atât de optimist l-au constituit informaţiile pentru al doilea trimestru, date publicităţii de agenţiile de statistică ale Greciei. Potrivit acestora, în aprilie-iunie Produsul Intern Brut (PIB) al Greciei s-a redus cu 3,8%, chiar dacă economiştii au estimat o scădere de 4,6%. Aceasta este cea mai scăzută contracţie din 2010, când Atena a semnat cu troica de creditori internaţionali (UE, FMI şi BCE) un prim acord privind acordarea de ajutor financiar.

 

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 1