Să luăm aminte la doi oameni de peste 60 de ani. Unul lucrează iar celălalt a ieșit la pensie din varii motive. Primul plătește contribuții la sănătate undeva la peste 10 mii de lei de an iar al doilea nu plătește nimic. Starea lor fizică este aceeași, dacă nu cumva uzura zilnică inerent mai mare își spune cuvântul pentru angajat.
Când e să aibă acces la sistemul de sănătate, pensionarul are timp să se ducă la când e programat și să aștepte până când și dacă își rezovă problema, angajatul la fel de „senior” trebuie să facă o echilibristică în programul de lucru. Oricum, pentru medicamentele prescrise, de regulă nu primește nicio reducere, ceea ce nu e cazul la pensionari.
Recent aduși de la 1.830 lei la plafonul de 2.020 lei pentru compensarea cu 90% a unor medicamente scumpe, cu mare impact pe bugetul familiei (iar asta independent de alte venituri). Observați că suma este în afara razei de acțiune a celor care plătesc obligatoriu lunar 10% din venitul salarial și alimentează bugetul Fondului Național de Asigurări de Sănătate.
De megadiscount beneficiază cam 2,3 milioane de persoane cu venituri reduse care își permit astfel medicamente mai scumpe ( compensarea se face la substanța activă de bază și cel mai ieftin produs de profil). Nu e cazul „bogaților” care iau salarii și care achită integral ce își permit și ei, dacă își permit.
Concret, accesul la servicii medicale gratuite este sever limitat de „bariere netarifare”, de la medicul de familie transformat în broker indiferent față de client și până la listele de așteptare interminabile, făcute pe principiul primul venit, primul servit (indiferent de contribuția plătită din venit). De unde și înfloritoarea afacere cu servicii medicale private, achitate peste „birul obștesc” al asigurării sănătății altora.
Acum, ca să facem o trimitere la mult preaslăvit principiu invocat la recalcularea pensiilor, se vede treaba că sănătatea nu rimează deloc cu contributivitatea. Ba chiar s-a ajuns la comunism în capitalism, mai ales că aleșii se descurcă mult mai bine prin sisteme paralele cu cel oferit pentru cetățenii de rând.
Acum, ar fi de înțeles solidaritatea socială și contribuția pe bani mulți la sănătatea altora din motive creștinești, dar a nu avea acces efectiv la un sistem de sănătate bizar construit pe considerente egalitariste la beneficii dar deloc egalitariste la plăți nu prea face sens logic.
Fie și prin prisma faptului că accesul prioritar, dacă nu și mai calitativ, al angajaților față de alți beneficiari la serviciile de sănătate ar avea deplin sens, pentru a-i repune cât mai rapid în activitate la parametri rezonabili și a-i ține acolo cât mai mult timp.
Practic, așa-zisul CASS se transformă într-un fel de „fumărit” pentru salariații care nu au nici timp și nici disponibilitate să se lupte inegal pentru sănătatea lor, cică asigurată de stat. Ai cărui aleși nu sunt preocupați de echitate socială ci de pomeni cât mai extinse din banii altora, prin care să-și asigure voturi.
Ca să facem trimitere și la învățământ, nu doar la pensii, ar trebui ca banii să urmeze bolnavul. Oriunde s-ar duce el, fie și la privat dacă la stat este asimilat la grămadă (repetăm, nu toți, pentru că unii au avut grijă să aibă acces la sisteme paralele, n-ar vrea ei să beneficieze de sănătatea publică la fel ca toată lumea ?).
Adică de ce să avem o logică socială la pensii sau în învățământ și o altă logică la sănătate, care e mai bună decât toate ? Una peste alta, degeaba ai tot plătit bani zeci de ani la stat dacă poți să mori cu zile până să faci rost de alții să bați la la ușa spitalului privat. Unde, oricum, deși nimic nu e garantat, ești tarifat, pe post de nou și cât mai bun platnic.
Revenind, să luăm aminte la doi oameni de peste 60 de ani. Unul lucrează și plătește CASS, celălalt a ieșit la pensie din varii motive. Primul achită contribuții la sănătate undeva la peste 10 mii de lei de an iar celălalt nu plătește nimic. Concret, primul nu are efectiv acces la ce are acces al doilea. Ce să vezi, statistic de-abia se degrevează (democratic) ceva mai devreme fondul de pensii.
COMMENTS