SAP Quality Awards 2022: Carrefour România și Profi România sunt câștigători în Europa Centrală și de Est

SAP Quality Awards 2022: Carrefour România și Profi România sunt câștigători în Europa Centrală și de Est

SAP anunță rezultatele SAP Quality Awards în Europa Centrală și de Est. În rândul câștigătorilor din subcategoria Business Transformation: Functional Transformation se află două companii locale, Carrefour România și Profi România, premiate pentru abordarea inovatoare pe care retailerii au avut-o în cadrul proiectelor lor de transformare digitală. 

SAP Quality Awards recunoaște clienții care demonstrează excelență în implementările soluțiilor software SAP. Premiile se acordă în trei categorii diferite: Business Transformation cu două subcategorii: Enterprise Solutions și Functional Transformation, Rapid Time to Value și Digital Pioneer.

Un juriu format din experți externi și interni a selectat șaisprezece câștigători din Europa Centrală și de Est, între care Carrefour România și Profi România. Au fost aleși, de asemenea, și patru mari câștigători, câte unul din fiecare categorie. Aceste companii provin din Republica Cehă, Ungaria și Polonia. 

Premiile reprezintă o platformă prin care clienții SAP și partenerii lor de implementare pot împărtăși experiența acumulată în cadrul proiectelor de implementare de succes a soluțiilor SAP, iar categoria Business Transformation, în care câștigători au fost desemnați Profi România și Carrefour România, este destinată proiectelor extinse care transformă modul în care clienții își desfășoară activitatea.

Carrefour și Profi și-au digitalizat în mod impresionant procesele de business din domeniul resurselor umane și consider că eforturile și succesul lor merită din plin să fie recunoscute prin premii atât de prestigioase. Aș dori să profit de această ocazie pentru a-i felicita călduros pe câștigători pentru această realizare remarcabilă și, în același timp, pentru a le mulțumi partenerilor noștri, PwC și Advanced Business Software, pentru sprijinul extraordinar în acest proiect,” spune Diana David, Managing Director SAP România

Retailerul internațional Carrefour a decis să implementeze SAP SuccessFactors în România pentru a crește gradul de satisfacție generală a angajaților săi, sprijinind creșterea productivității prin automatizarea și optimizarea proceselor, prin redirecționarea atenției de la sarcini repetitive la proiecte complexe și prin utilizarea analizei inteligente a datelor pentru a susține decizii rapide și oportune, în special în departamentul de resurse umane. În plus, Carrefour s-a concentrat pe adoptarea de măsuri în direcția unui nivel sporit de sustenabilitate. După implementarea SAP SuccessFactors, Carrefour a reușit să crească eficiența proceselor și viteza deciziilor manageriale, să diminueze apariția erorilor și să contribuie la o lume mai sustenabilă prin reducerea cantităților de hârtie utilizate în procesele de zi cu zi.

Consolidarea unei culturi digitale reprezintă un obiectiv strategic pentru Grupul Carrefour. Modelul nostru de companie digitală în industria de retail a fost definit în toamna anului 2021 și reprezintă un nou capitol în ceea ce privește transformarea digitală. Alături de echipă, am analizat toate procesele de resurse umane pentru că ne dorim să asigurăm o experiență completă și simplificată celor peste 16.000 de colegi din Lumea Carrefour. Datorită implementării SAP SuccessFactors am reușit să integrăm într-o singură platformă toate procesele administrative, de salarizare, dar și de dezvoltare și de evaluare a performanței anuale. Feedback-urile colegilor noștri ne motivează să continuăm în această direcție spre a oferi cea mai bună experiență,” declară Alina Gamauf, Membru în Comitetul Executiv Carrefour România.

Printre câștigătorii din subcategoria Business Transformation: Functional Transformation s-a regăsit și Profi România, rețea de retail și cel mai mare angajator din România, cu o rată de creștere de neegalat în această țară. Profi a luat inițiativa de a-și transforma funcțiile de resurse umane prin implementarea unei soluții complete de HR în cloud, cu scopul de a-și asigura o bază solidă pentru extinderea afacerii în viitorul apropiat. Fiind o companie cu o creștere rapidă, retailerul a înțeles importanța introducerii SAP SuccessFactors, precum și modul în care aceasta susține atât provocările operaționale – cum ar fi recrutarea în masă și procesul de onboarding – și planificarea forței de muncă la fața locului, cât și aspectele strategice legate de resursele umane – precum experiența angajaților, dezvoltarea și retenția talentelor și managementul performanței. Prin implementarea SAP SuccessFactors, Profi a reușit să creeze o singură sursă pentru datele angajaților, procese de resurse umane standardizate și un instrument de raportare unificat, toate acestea contribuind la o eficiență sporită.

Această recunoaștere europeană ne creează un sentiment special, de bucurie, implementarea cu succes a soluției Success Factors făcând parte din transformările operate la nivel de companie, acoperind toate etapele importante ale vieții de angajat și asigurând dezvoltarea leadershipului, a echipei, a acestei rețele de retail modern în general,” declară Diana Stoica, Director HR Profi România.

„Ceea ce face SAP SuccessFactors este să elimine sistemele tradiționale de resurse umane și de business pentru a ajuta companiile să înțeleagă, să gestioneze și să își optimizeze forța de muncă totală, în concordanță directă cu obiectivele lor generale și cu prioritățile financiare. Mă bucur și îi felicit pe clienții noștri SuccessFactors din România pentru premiul obținut, pentru calitatea implementării tehnologiei noastre de resurse umane, dar și pentru crearea, în același timp, a unei forțe de muncă pregătite pentru viitor,” spune Irina Scorțea Tache, SAP SuccessFactors Lead în Eastern Cluster.

De la înființarea sa în 2009, în regiunea Europei Centrale și de Est, concursul SAP Quality Awards a creat o comunitate de lideri de opinie în domeniul managementului proiectelor, al riscurilor și al calității. În fiecare an, SAP primește aproximativ 250 de nominalizări din întreaga lume.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0