SAP Timișoara își mărește echipa de specialiști IT

SAP Timișoara își mărește echipa de specialiști IT

SAP România își continuă expansiunea pe piața locală prin dezvoltarea centrului din Timișoara, unde compania a inaugurat luni, 29 ianuarie, un nou etaj în clădirea de birouri din City Business Center. Noua echipă va activa în cadrul diviziei de Cloud Service Center, care are în prezent 20 de angajați, urmând ca până la finalul anului să numere 40 de specialiști pentru zona de cloud computing.

SAP a deschis centrul de consultanță din Timișoara în 2012, fiind printre primele firme de software care au avut încredere în potențialul inginerilor specializați la facultățile tehnice din oraș. Echipa de Cloud Service Center, care și-a început activitatea la sfârșitul anului 2016, este dedicată dezvoltării de soluții inovatoare personalizate în cloud pentru clienții SAP din diverse industrii. Cei mai mulți dintre beneficiarii acestor soluții își desfășoară activitatea în Europa. Programatorii timișorenii și-au pus amprenta pe unele dintre cele mai cunoscute soluții SAP: Cloud 4 Customer, S/4HANA Cloud, Business by Design, SAP Cloud Platform, SAP Machine Learning.

Cloud Service Center este parte a SAP Innovative Business Solutions (IBS), un departament SAP la nivel global, format din 2.000 de profesioniști care dezvoltă soluții tip cloud, on-premise sau hibrid, și 38.000 de cercetători și experți în servicii IT. Aceștia au livrat până în prezent peste 4.000 de soluții personalizate pentru 1.500 de clienți din toată lumea. Specialiștii SAP IBS transformă concepte de business în aplicații software unice, folosind cele mai noi tehnologii, creând astfel valoare pentru clienți și oferindu-le acestora avantaje competitive.

Creșterea echipei din centrul Nearshore Timișoara face parte din strategia de dezvoltare a SAP în România pentru anul 2018, recrutările fiind în plină desfășurare în toate cele trei centre. Specialiștii din Timișoara, împreună cu cei din București și Cluj-Napoca, contribuie la succesul clienților noștri și, de aceea, ne dorim să le oferim un mediu propice pentru dezvoltarea profesională.”, a declarat Cristian Popescu, Managing Director SAP România.

SAP este unul dintre cei mai apreciați angajatori la nivel global, compania fiind recunoscută pentru cultura sa organizațională ce sprijină dezvoltarea angajaților săi. Programele integrate de Career Development presupun accesul la traininguri tehnice, cursuri de perfecționare și mentorat.

„Această extindere este o confirmare a rezultatelor deosebite realizate în cei 6 ani de existență a centrului SAP din Timișoara. Echipa se remarcă prin nivelul ridicat de pregătire al specialiștilor, iar dorința noastră este de a asigura continuitatea colectivului, atât prin retenția angajaților actuali, cât şi prin atragerea de noi talente. Intenționăm să ne dublăm efectivul anul acesta, recrutările concentrându-se atât pe specialiști cu experiență, dar şi tineri absolvenți, pasionați de dezvoltarea de software”, a afirmat Alexandru Șimon, Development Manager – Cloud Service Center Eastern Europe, SAP.

„Am început parteneriatul cu centrul de consultanță din Timișoara încă din anul 2013, timp în care am apreciat întotdeauna profesionalismul specialiștilor de aici. Înființarea acestei noi unități este o urmare firească a colaborării începute acum 5 ani. Obiectivul nostru este de a construi, în această regiune a Europei, un centru important care să livreze soluții de dezvoltare la un nivel de calitate ridicat”, susține Harald Pietrus, Head of EMEA Cloud Service Center, SAP Vice President, inițiatorul și susținătorul acestei extinderi.

SAP, lider de piață pe segmentul soluțiilor software pentru afaceri, este în centrul revoluției tehnologice și de business. În prezent compania are peste 365.000 de clienți, din peste 180 de țări, pe care îi susține în gestionarea cu succes a tuturor factorilor disruptivi aduși de economia digitală. SAP oferă companiilor expertiza necesară pentru dezvoltarea unei strategii digitale și o platformă de tip End-to-End care acoperă toate procesele de business din 25 de industrii.

SAP contribuie la simplificarea proceselor de business, oferindu-le companiilor posibilitatea de a utiliza date în timp real, pentru a anticipa, în prezent, tendințele clienților.

SAP România, subsidiara locală a SAP SE, și-a început activitatea în 2002, numărându-se printre primii furnizorii IT locali de top. În ultimii 15 ani, compania a contribuit semnificativ la dezvoltarea mediului de business local și la transformarea digitală a organizațiilor. Astăzi, circa 600 de companii din România utilizează soluțiile SAP, din industrii precum utilități, transporturi, bănci, asigurări, retail sau producție. De asemenea, 95% dintre cele mai mari 300 de companii pe plan local sunt clienți SAP.

În 2011, SAP a demarat un proiect de investiții în România, prin deschiderea celui mai important centru de consultanță pentru tehnologiile SAP din Europa, care deservește clienții din Europa, Orientul Mijlociu și Africa, cu ajutorul a 500 de angajați.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0