Aproape 90% dintre clienţii UniCredit Leasing ar cumpăra din nou produsele şi serviciile companiei, în timp ce 93% din clienţi ar recomanda UniCredit Leasing ca furnizor de servicii financiare, potrivit unui studiu recent realizat de compania de cercetare TNS Italia pentru UniCredit Leasing. Potrivit aceluiaşi studiu, 95% din clienţii companiei au un grad de satisfacţie bun, foarte bun sau excelent în ceea ce priveşte colaborarea cu UniCredit Leasing.
UniCredit Leasing monitorizează constant calitatea serviciilor pe care le oferă clienţilor prin intermediul unor studii cu frecvenţa anuală organizate de compania de cercetare TNS Italia, realizate pe baza metodologiei TRI * M, instrumentul de vârf la nivel mondial din domeniu, care ajută compania să identifice zonele critice în care trebuie să îşi concentreze investiţiile pentru a întări relaţia cu clienţii şi performanţa în afaceri.
„40% din volumul de noi achiziţii derulat de UniCredit Leasing provine din relaţii de afaceri cu clienţi existenţi, iar pentru produsul de leasing operaţional acest procent al business-ului actual care este generat de clienţii din portofoliu creşte la 80%. Sunt procente care arată gradul ridicat de mulţumire pe care clienţii îl au faţă de serviciile pe care le oferim şi faţă de relaţia solidă, un rezultat al investiţiilor permanente pe care le facem în această direcţie”, a declarat Ionuţ Popescu, Chief Sales Officer, Vicepreședinte al Directoratului UniCredit Leasing Corporation IFN SA.
94% dintre clienţi apreciază prezenţa unei persoane dedicate pe tot parcursul contractului, 93% apreciază stabilitatea acestei persoane şi 95% dintre clienţi apreciază capacitatea acestei persoane de a oferi informaţii clare, corecte şi complete despre soluţiile de leasing. În plus, 94% dintre clienţi apreciază consultanţa financiară pentru identificarea soluţiilor optime de finanţare.
În ceea ce priveşte canalele de comunicare cu UniCredit Leasing, 28% dintre clienţi apelează la telefon (Call Center), 29% fac o vizită în sucursala, 26% preferă emailul/faxul şi 17% preferă platforma de suport online.
COMMENTS