Siemens Healthineers susține ediția de anul acesta a Congresului Național de Radiologie și Imagistică Medicală 2023

Siemens Healthineers susține ediția de anul acesta a Congresului Național de Radiologie și Imagistică Medicală 2023

Societatea de Radiologie și Imagistică Medicală din România, în colaborare cu Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova, va găzdui Congresul Național de Radiologie și Imagistică Medicală din România, având ca partener strategic pentru această ediție compania Siemens Helathineers, un promotor al evenimentelor științifice și educaționale de acest tip. Congresul are loc în perioada 21-24 septembrie 2023, într-un spațiu de referință, Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova, dar și la UMF.

Acest eveniment reprezintă o oportunitate pentru specialiștii în radiologie și imagistică medicală din România și din întreaga Europă de a se reuni pentru a discuta cele mai recente dezvoltări și inovații în domeniul lor de activitate. Deschiderea oficială a Congresului va avea loc pe 22 septembrie 2023, ora 18:30, la Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova.

„Doresc să subliniez angajamentul nostru comun de a furniza cea mai bună îngrijire medicală posibilă și de a contribui la progresul asistenței medicale prin intermediul acestei colaborări. Parteneriatul cu Siemens Healthineers ne oferă ocazia de a lucra împreună la dezvoltarea și implementarea unor proiecte științifice și educaționale inovatoare în domeniul imagisticii medicale. Prin astfel de inițiative contribuim împreună la îmbunătățirea cunoștințelor și abilităților care pot face diferența în viețile pacienților noștri”, a declarat Prof. Univ. Dr. Ioana Gheonea.

Siemens Healthineers se alătură acestui congres în calitate de Partener Strategic. Claudia Oanea, Managing Director Siemens Healthineers România, a declarat cu entuziasm: „Suntem mândri să susținem Congresul Național de Radiologie și Imagistică Medicală din 2023, în calitate de parteneri strategici. Acest eveniment reprezintă un mediu propice pentru a consolida colaborarea noastră cu comunitatea medicală și pentru a aduce împreună cele mai recente inovații tehnologice pentru un impact pozitiv asupra asistenței medicale. La Siemens Healthineers, ne angajăm să dezvoltăm soluții avansate pentru diagnosticare și tratament și suntem nerăbdători să contribuim la dezvoltarea acestui domeniu vital.”

Ediția de anul acesta a Congresului Național de Radiologie și Imagistică Medicală aduce în prim-plan cele mai recente cercetări, tehnologii și practici clinice în domeniul radiologiei și imagisticii medicale, cu oportunități unice de învățare și interacțiune între specialiști din întreaga lume. În cadrul Congresului, in sesiunea State-of-the-art Experts, Martin Deutschmann, Head of Diagnostic Imaging Siemens Healthineers, va susține o prezentare specială intitulată ”Breakthroughs in Computed Tomography” („Descoperiri în tomografia computerizată”), oferind o perspectivă deosebită asupra celor mai recente inovații în domeniul tomografiei computerizate.

„Naeotom Alpha reprezintă un exemplu clar al angajamentului continuu al Siemens Healthineers de a dezvolta tehnologii avansate, care să contribuie la îmbunătățirea calității asistenței medicale și la promovarea sănătății pacienților. Tehnologia photon counting deschide noi orizonturi în diagnosticul medical, permițând detectarea unor detalii minuscule în țesuturi și organe, fără a compromite siguranța pacientului. Această inovație în domeniul imagisticii medicale contribuie la creșterea preciziei și a eficacității procesului de diagnostic și tratament”, a adăugat Florin Preoteasa, Regional Business Development Manager la Siemens Healthineers.

Specialiști în domeniul radiologiei și imagisticii din toate centrele universitare din România și din întreaga Europă se vor reuni la Craiova. Au confirmat prezența: din partea Societății Europene de Radiologie (ESR) prof. dr. Adrian Brady (Chair of the ESR Board of Directors, Irlanda), prof dr. Valerie Vilgrain (ESOR – European School of Radiology Chairperson, Franța), prof. dr. Christian Loewe (National Societies Committee Chairperson, Austria),  prof. dr. Emanuele Neri (Quality, Safety and Standards Committee Chairperson, Italia), prof. dr. Laura Oleaga (EDiR – Diploma europeană de radiologie, Spania), Peter Baierl (Executive Director ESR). Din partea societăților de radiologie europene vor fi prezenți prof. Dr. Marc Hermier (Societatea Franceză de Radiologie), prof. Dr. Andrzej Cieszanowsk (Președinte Societatea Poloneză de Radiologie, Polonia), Dr. Ferdinand Bauer (Germania), prof. dr. Yacov Sosna (Președinte Societatea de Radiologie din Israel), prof. dr. Marga Semion (Preșdinte Societatea de Radiologie din Republica Moldova).

În zona expozițională Siemens Healthineers creată în locație special pentru acest eveniment, participanții sunt invitați să exploreze cele mai recente inovații tehnologice din domeniul radiologiei și imagisticii medicale, să participe la prezentări interactive și demonstrații practice ale produselor și soluțiilor Siemens Healthineers și să descopere modul în care tehnologiile pot contribui la îmbunătățirea practicii medicale în instituțiile de profil.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0