SIGNAL IDUNA ASIGURĂRI este asigurătorul oficial al evenimentului „Timișoara 2023 la nesfârșit”, desfășurat în perioada 7-10 decembrie 2023, care marchează închiderea proiectului „Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii”.
Compania de asigurări furnizează o protecție extinsă prin intermediul unei polițe de răspundere civilă, acoperind riscurile asociate evenimentului de închidere a programului cultural desfășurat pe parcursul celor patru zile. Aceasta asigură compensarea pentru posibile pagube materiale sau vătămări corporale ce ar putea să apară în timpul evenimentului, inclusiv și în cazul intervențiilor în spațiul public a artiștilor naționali și internaționali, în concerte, performance-uri și alte numeroase evenimente ale operatorilor culturali, ce se vor desfășura pe parcursul a patru zile în cinci locații emblematice ale orașului.
De-a lungul întregului an, SIGNAL IDUNA s-a remarcat ca un partener activ al Timișoarei, fiind asigurător al mai multor evenimente, de la spectacolele grandioase și expoziții, până la atelierele interactive și proiecții de artă urbană, care au atras numeroși turiști cu afinități culturale.
“Ne-am asumat asumat un rol proactiv în sprijinirea comunității locale, recunoscând importanța semnificativă a evenimentelor culturale și sociale, implicându-ne activ în susținerea acestora. Ca asigurător oficial al acestui eveniment cultural european de anvergură, ne-am bucurat să facem parte din efortul colectiv de a transforma Timișoara într-un centru cultural și artistic de referință la nivel european. Ne dorim să extindem această colaborare în viitor, sprijinind proiecte și inițiative care contribuie la dezvoltarea durabilă, la promovarea valorilor locale și a diversității culturale, atât din Timișoara cât și din întreaga țară, acoperind riscurile asociate și asigurând o bază solidă pentru manifestările artistice.”, a declarat Lidia Malacia, Marketing Manager SIGNAL IDUNA ASIGURĂRI.
SIGNAL IDUNA, în calitate de asigurător general, susține dezvoltarea centrelor culturale din România, furnizând soluții de protecție complete și complexe. Acestea includ asigurarea răspunderii civile pentru organizatorii de evenimente sportive, artistice și recreative, precum și acoperirea accidentelor pentru participanții la eveniment și asigurarea operelor de artă și a expozițiilor – toate gestionate cu profesionalism și atenție la detalii.
Polițele de asigurare oferă protecție în situații neprevăzute și permit inclusiv includerea subcontractanților sau a altor asigurați adiționali, în funcție de context.
Prin desemnarea Timişoarei cu titlul de Capitală Europeană a Culturii pentru anul 2023, oraşul şi-a modelat obiectivele axându-se pe influenţa pe care oamenii o au asupra comunităţii în care trăiesc. Astfel, a devenit un oraş în care excelenţa culturală a primat, oferind cetăţenilor încrederea că prin implicare şi participare pot produce schimbări semnificative în oraşul Timișoara. Cu prilejul desemnării Timișoarei drept capitală europeană a culturii, au fost organizate peste 1.000 de evenimente excepționale care au intrat în istoria orașului.
COMMENTS