Industria asigurărilor trebuie să se concentreze pe simplificarea produselor și să se asigure că sunt ușor înțelese de consumatori, consideră Eric Clurfain, Președinte Regional MetLife pentru Europa Centrală. Acesta spune că este necesar ca industria să ia aceste măsuri pentru ca încrederea clienților să fie consolidată, iar accesul la produse de asigurări să se îmbunătățească.
Conform unei cercetării realizate de Swiss Re, deficitul de protecție la nivel global este de 86 trilioane de dolari. „În mod cert, nevoia de asigurare există, iar companiile de asigurări trebuie să încerce să acopere acest deficit. Însă, companiile trebuie să facă acest lucru în mod responsabil, ținând cont de nevoile clienților, iar propunerile legislative nu ar trebui să limiteze căile de acces către piață. Este un exercițiu delicat de echilibru și o provocare pentru factorii decidenți de a ajunge la acest echilibru”, a subliniat reprezentantul MetLife, în cadul conferinţei Conferinței Europene dedicată Protecției Consumatorului în Servicii Financiare. „Păstrarea echilibrului devine mai acută în mod special în relație cu transparența și regulile de documentație a produselor, în curs de negociere în prezent la nivel UE în Bruxelles. Consumatorii apreciază transparența și aceasta ajută la creșterea încrederii. Totuși, politicile ar trebui să aibă în vedere să nu solicite dezvăluirea de informații la un nivel care ar putea forța închiderea anumitor căi de acces către piață”, a spus Clurfain.
COMMENTS