Raiffeisen Bank şi Raiffeisen Asset Management oferă clienţilor săi două soluţii noi de investiţii: SmartInvest Now, destinate obiectivelor pe termen scurt şi mediu şi SmartInvest Time, pentru obiective care necesită mai mult timp pentru a fi îndeplinite.
Ambele soluţii sunt compuse din trei fonduri de investiţii administrate de Raiffeisen Asset Management: RonPlus, Confort şi Benefit şi sunt denominate în Lei. Scopul lor este să ofere randamente peste cele obţinute investind în instrumente clasice de economisire, în condiţii de risc limitat şi fără comisioane la subscrierea sau răscumpărarea fondurilor din componenţa soluţiilor SmartInvest. De asemenea, deşi ambele soluţii îşi propun să reprezinte soluţii de economisire şi investire pe termen mediu şi lung, sumele investite sunt accesibile oricând titularului.
„Provocarea a fost să găsim o soluţie care să satisfacă nevoia de randament a clienţilor noştri, dar care, în acelaşi timp, să fie adaptată unui apetit pentru risc mai degrabă scăzut, acesta fiind profilul în care se regăsesc cele mai multe persoane din România, care sunt dispuse să îşi investească economiile. Având în vedere apetitul scăzut pentru economisire în rândul oamenilor obişnuiţi, pentru că lor le este destinat în primul rând SmartInvest, am decis să venim în sprijinul lor cu o soluţie simplă şi accesibilă că structură şi costuri.” a declarat Răzvan Szilagyi-Director General al Raiffeisen Asset Management.
Pentru deschiderea unei solutiii SmartInvest, este nevoie de o sumă minimă iniţială de 600 RON, iar ulterior, suma economisită lunar trebuie să fie de cel puţin 200 RON. Nu există comisioane de subscriere şi răscumpărare pentru niciunul dintre cele trei fonduri, dacă sunt accesate prin intermediul soluţiei SmartInvest. În cazul în care nu se poate respecta perioada recomandată de economisire şi investire, banii sunt accesibili în orice moment, fără niciun fel de penalizări.
„SmartInvest reprezintă răspunsul nostru pentru cei care doresc să economisească, dar şi să investească, pentru cei care vor să aibă flexibilitate totală cu privire la banii lor” a adăugat Răzvan Szilagyi.
COMMENTS