Recent, Ziarul Financiar a structurat datele obţinute de la Ministerul de Finanţe privind bilanţurile retailerilor online IT&C din România, dar şi a distribuitorilor şi integratorilor IT&C pe anul 2012, reuşind să întocmească şi câteva clasamente relevante.
Primul top, cel al primilor 15 magazine virtuale specializate pe produse IT&C, relevă că liderul absolut este emag.ro, reprezentat de compania Dante International, deţinută de sud-africanii de la Naspers. emag.ro a făcut afaceri de aproape 160 milioane de euro în 2012, cu 4,9% mai mult decât în 2011, dar profitul raportat al echipei de 350 de angajaţi de doar…200.000 euro.
Următorii doi clasaţi, pcfun.ro şi shopit.ro (Fit Distribution) şi cel.ro (Corsar Online) au avut cifre de afaceri mult mai mici, de 38,8 milioane euro, respectiv 19,6 milioane euro, dar profituri şi mai mici, de câte 100.000 euro.
Cel mai mare profit raportat l-a avut f64.ro, un magazin specializat pe segmentul foto & video, în valoare de 1,1 milioane euro. Pierserea cea mai mare dintre aceşti primi 15 retaileri a avut-o koyos.ro, cu o creştere negativă a profitului net de 500.000 euro.
Una peste alta, aceşti primi 15 jucători din retailul online IT&C au făcut în 2012 o cifră agregată de afaceri de aproape 300 milioane euro şi un profit ridicol, de 1,35 milioane euro.
Nu altfel stau lucrurile şi în topul 20 al distribuitorilor de produse IT&C, condus de Neowork One Distribution, cu un rulaj de 206 milioane euro în 2012, o echipă de 178 de oameni şi un profit net de doar 1,7 milioane euro. Profituri nete „răsărite” au mai avut Gersim Impex (cel mai mare distribuitor de telefoane mobile, firmă cu 13 angajaţi) – 2,7 milioane euro, Agis Computer – 1,3 milioane euro, Skin Media – 1,2 milioane euro şi Mobile Distribution – 1 milion euro. Pierderea netă maximă a fost înregistrată, în mod previzibil, de către Scop Computers, având o valoare de -6 milioane euro.
Un simplu calcul artimetic arată că profitabilitatea distribuitorilor de produse IT&C este şi mai mică decât în cazul retailerilor online. La o cifră de afaceri cumulată, în valoare de peste 700 milioane euro, profitul total net a fost de…5,4 milioane euro.
Punând cap la cap buisness-ul primilor 15 retaileri online şi al primilor 20 de distribuitori de produse IT&C în 2012, ajungem la strania concluzie ca la o cifră de afaceri de un miliard de euro, profitul net a fost de 6,75 milioane euro.
Dacă lucurile stau chiar aşa, ne întrebă: de ce mai fac firmele acestea afaceri cu un profit cât praful de pe tobă?
COMMENTS