Înainte de etatizarea Băncii Naționale a României, numărul băncilor cu drept de reescont la banca de emisiune era de 383, din care 183 erau sedii centrale și bănci locale, iar 200 sucursale ale marilor bănci.
Numărul total al băncilor, sucursalelor, inclusiv al cooperativelor de credit, era la momentul naționalizării de 2.661.
Ce s-a întâmplat după naționalizare? Să continuăm să răsfoim lucrarea lui Bogdan Capraru apărută la Editura C.H. Beck. Procesul de transformare a sistemului bancar românesc după tipicurile economiei centralizat-planificate a prevăzut trei etape:
– etatizarea Băncii Naționale a României la 28 decembrie 1946, devenind Banca Republicii Populare Române;
– a două etapă a fost legată de actul naționalizării principalelor mijloace de producție din iunie 1948. Prin acest act a trecut în proprietatea statului cea mai puternică bancă de creditare pe termen lung a industriei: Societatea Națională de Credit Industrial
– cel de-al treilea moment important îl reprezintă măsura luată prin Decretul nr. 197 din 13 august 1948, prin care băncile societăți pe acțiuni devin proprietate de stat.
La 14 iulie 1947 s-a votat „Legea pentru controlul utilizării creditelor”. Această lege avea ca scop dirijarea creditelor spre realizarea obiectivelor stabilite de stat.
Prin instituirea controlului creditelor, Banca Națională a României excludea de la reescont cambiile prezentate de băncile particulare. Prin suprimarea creditului comercial și a mecanismului scontării, băncile private au fost pur și simplu sugrumate în ceea ce privește refinanțarea și practic au fost incapabile să-și continue activitatea.
Măsurile impuse de doctrina comunistă Băncii Naționale a României în legătură cu îndrumarea și dirijarea creditelor, au dus la dereglarea capitalului bancar, la înăbușirea inițiativei particulare și la transformarea creditului într-un instrument de finanțare fără dobândă a acțiunilor dictate de puterea de stat, în contradicție cu interesele instituționale bancare.
În ceea ce privește trecerea de la sistemul bănesc capitalist la sistemul bănesc socialist, condițiile au fost create prin reforma monetară din august 1947. În aceste condiții, puterea financiară a băncilor particulare a slăbit, BNR devenind aproape singura sursă de creditare a economiei.
Împrumuturile acordate de băncile particulare, din sursele lor proprii, reprezentau circa 4% din totalul creditelor puse la dispoziția economiei, în timp ce creditele atribuite de BNR erau, în august 1947, de 56,8% în industrie, transporturi și pentru meseriași, 39,70% în agricultură și pentru colectări și 4,13% pentru comerț și altele.
Cu toate acestea, producția industrială reprezenta 75% din cea a anului 1938, creditele acordate cu prioritate industriei și agriculturii n-au avut efectul scontat.
Cauza a fost găsită în faptul că majoritatea mijloacelor de producție se aflau încă în proprietate privată, ceea ce a creat premisele realizării celei de-a doua etape de transformare invocată: trecerea în proprietatea statului a acestora.
În urma celei de-a treia etape a procesului de transformare a sistemului bancar românesc, o serie de bănci private sau de stat au fost lichidate sau dizolvate. Singurele bănci au rămas: Banca de Credit pentru Investiții (Societatea Națională de Credit Industrial), Casa Națională de Economii și Cecuri Poștale și Casa de Depuneri și Consemnațiuni.
Ultimele două bănci au fuzionat și au format Casa de Economii, Cecuri și Consemnațiuni care, în octombrie 1949, a primit denumirea de Casa de Economii și Consemnațiuni, iar acum se numește CEC Bank.
Această instituție a deținut monopolul în domeniul depunerilor populației până la sfârșitul anului 1989.
În septembrie 1948, Banca de Credit pentru Investiții a devenit Banca de Investiții (iar după 1989 Banca Română pentru Dezvoltare – BRD). În anul 1967, au fost înființate două bănci noi: Banca pentru Agricultură și Industrie Alimentară (Banca Agricolă) și Banca Română de Comerț Exterior (Bancorex).
Bancorex avea o serie de subsidiare: Banque Franco-Roumaine, Anglo-Romanian Bank, Misr Romanian Bank, Frankfurt Bucharest Bank și Banca Italo Romena. Dar în București exista și o sucursală a unei bănci străine: Société Générale.
Însă, până la înființarea Băncii pentru Agricultură și Industrie Alimentară și a Băncii Române pentru Comerț Exterior, toate operațiunile bancare au fost concentrate la nivelul unei singure instituții: Banca de Stat. Aceasta funcționa ca centru de încasări și control al numerarului.
500 lei aur
După anul 1967, Banca Națională a fost reorganizată, schimbările fiind însoțite de un anumit grad de deschidere, cu toate că sistemul rămânea centralizat.
Abia după 1989 s-au creat premisele constituirii unui sistem bancar pe două paliere, asemănător celor din economiile dezvoltate, o dată cu trecerea către economia de piață.
Cea mai ciudată bancnotă post-comunistă
COMMENTS