Soft Net Consulting, furnizor de soluții de digitalizare pentru business și Druid, lider în dezvoltarea de soluții AI pentru asistenți virtuali conversaționali, anunță o alianță strategică care are scopul de a revoluționa modul în care companiile optimizează eficiența operațională prin intermediul inteligenței artificiale conversaționale.
Soft Net Consulting va dezvolta pe platforma Druid o serie de asistenți conversaționali inteligenți care vor fi integrați cu alte produse din portofoliul companiei, inclusiv soluții ERP si CRM. Acești chatboți vor putea gestiona interacțiunile cu utilizatorii, solicitările de informații, preluarea de documente și inițierea unor sarcini de lucru, atât în proiecte din sectorul privat, cât și public. Soft Net Consulting lucrează deja la dezvoltarea mai multor asistenți conversaționali pe platforma Druid, inclusiv unul dedicat pentru administrația publică locală, capabil să automatizeze 100% relația cu cetățeanul.
Dorin Andreica Director General Soft Net Consulting a subliniat importanța acestui parteneriat: „Demararea parteneriatului cu Druid este importantă pentru Soft Net Consulting, deoarece pune în valoare celelalte produse de tip ERP și CRM pe care le avem în portofoliu. Obiectivul nostru este să facem din chatboții Druid asistenți virtuali pentru angajații companiilor, oferind date în timp real din sistemele informatice. Printr-o simplă întrebare pusă în limbaj natural, chatbotul poate furniza situația comenzilor unui client, soluții acestuia, poate depune un tichet de service sau un necesar de materiale pentru o anumită activitate prin simpla integrare cu un sistem ERP sau CRM. Vedem oportunități majore și în administrația publică, unde la fel de ușor, chatbotul poate prelua cereri și sesizări sau poate oferi informații despre proceduri de lucru sau legislația actuală. Sunt încrezător că inteligența artificială conversațională și parteneriatul cu Druid ne vor aduce numeroase oportunități de business în următorii ani„.
Compania vizează finalizarea a cel puțin cinci proiecte noi pe platforma Druid până la finalul anului 2023 și obținerea unor venituri de aproximativ 750.000 euro din această linie de business pentru anul 2024. Aceste obiective au fost stabilite pe baza cererii existente pe piața locală pentru soluții de inteligență artificială conversațională și utilizarea limbajului natural ca interfață între utilizatori și sistemele informatice.
Liviu Dragan, CEO al Druid a declarat: „Parteneriatul cu Soft Net Consulting reprezintă o etapă esențială pentru DRUID, aducând în prim-plan soluții valoroase de tip ERP și CRM. In acest fel, suntem si mai aproape de a ne îndeplini visul de a transforma chatboții DRUID în asistenți virtuali pentru fiecare companie. Sunt convins că inteligența artificială conversațională va defini noi direcții în viitorul apropiat.”
Utilizarea chatboților pentru modernizarea interacțiunii între utilizatori și sistemele informatice a ajuns deja la un nivel de maturitate. Pe măsură ce tehnologia a evoluat, oamenii au câștigat tot mai multă încredere în chatboți, iar astăzi aceștia se regăsesc în tot mai multe domenii de activitate. Chatboții au capacitatea de a funcționa 24/7, fără întrerupere și de a gestiona multiple interacțiuni simultan. Utilizatorii nu mai depind astfel de un program limitat, iar organizațiile obțin economii semnificative.
COMMENTS