Am comentat de curând că deprecierea leului combate insuficiența sporurilor de productivitate, în contextul unor creșteri salariale în domenii non-tradable, precum administrația publică locală, ce amplifică deficitul de cont curent.
Ar trebui extinsă explicaţia şi introdusă în discuţie şi taxarea. Mai ales că măririle salariale din administraţia locală constituie un titlu de glorie pentru cei care le-au făcut. În schimb, în sectorul privat – tradable sau non-tradable – e posibilă o reducere a remuneraţiilor nete ca urmare a consolidării contribuţiilor pe relaţia angajat – angajator.
Practic, din tot ceea ce s-a anunţat până acum certă e doar majorarea salariilor în administraţia publică locală, care se pare că necesită măsuri compensatorii precum reintroducerea supraaccizelor la benzină.
Întrebarea este însă dacă lucrurile se vor opri aici, pentru că se tot bata şaua ca să priceapă băncile că ar putea să cotizeze şi ele la respectiva povară.
Rămâne de văzut dacă aşa se va întâmpla, fiindcă dacă acest lucru se va produce ar însemna că insuficiența sporurilor de productivitate dintr-un sector non-tradable se va încerca să fie reglată din altă arie de activitate faţă de cea în care s-a înregistrat dezechilibrul.
Într-un asemenea context se poate utiliza lejer termenul de socializare a pierderilor dintr-un sistem cu acoperire naţională către unul ce acţionează doar pe plan local.
Iar această arhitectură de buget, care cedează după primele măsuri şi necesită ajustări drastice şi neanunţate, ne face să ne punem problema dacă strategii partidului de guvernământ au într-adevăr dreptul să-şi revendice respectivele nume, în situaţia în care nu e nimeni responsabilizat pentru derapajele grave ce se văd în momentul de faţă.
…
COMMENTS