Deloitte România a întreprins, cu prilejul conferinței anuale Taxnology, un sondaj privind percepția mediului de business asupra evoluției fiscalității în 2017, la care au răspuns participanții la eveniment, reprezentanți ai unora dintre cei mai mari investitori din România. Setul de întrebări a fost similar cu cel utilizat la sondajul din 2015, oferindu posibilitatea de a realiza o comparație între răspunsurile actuale cu cele furnizate în urmă cu doi ani.
“Observăm că în 2017 s-a înjumătățit procentul celor care consideră că sistemul fiscal a evoluat pozitiv. Totodată, remarcăm că s-au diminuat destul de mult procentele celor care apreciază că modificările legislative duc la relaxare fiscală sau predictibilitate fiscală. Deteriorarea percepției mediului de business este determinată, în opinia noastră, nu atât de schimbări legislative sau majorări de fiscalitate, ci de modul în care s-au purtat discuțiile despre politicile fiscale în ultima vreme. Suntem preocupați de această accentuare a neîncrederii pentru că va afecta până la urmă deciziile de business privind deschiderea de noi afaceri, extinderea sau angajările și, implicit, creșterea economiei românești care aduce bunăstare atât pentru companii, cât și pentru angajații lor, deci pentru România în ansamblu”, declară Dan Bădin (foto), Partener Coordonator Servicii Fiscale și Juridice, Deloitte România.
Principalele concluzii ale sondajului privind evoluția sistemului fiscal românesc în ultimii ani:
– 15% apreciază, în 2017, că sistemul fiscal a evoluat pozitiv cu modificări majore comparativ cu 32% în 2015
– 22% sunt de părere că, în 2017, sistemul fiscal a evoluat pozitiv cu modificări minore față de 43% în 2015
– 52% consideră că evoluția sistemului fiscal a fost negativă în acest an comparativ cu 22% care considerau acest lucru în 2015
Despre impactul modificărilor legislative asupra afacerii lor:
– 46% spun că modificările legislative au, în 2017, impact major cu influențe negative asupra afacerii lor față de 30% în urmă cu doi ani
– 19% arată că modificările legislative au impact major cu influențe pozitive asupra afacerii lor în 2017 față de 30% în urmă cu doi ani
Despre modul în care au fost atinse obiectivele modificărilor legislative:
– 62% consideră, în 2017, că modificările legislative au simplificat modul de calcul și aplicarea taxelor față de 23% în 2015
– 2% spun că modificările legislative au dus, în 2017, la relaxarea fiscală față de 28% în 2015
– 3% cred că modificările legislative au atins, în 2017, obiectivul predictibilității sistemului fiscal comparativ cu 13% în 2015.
COMMENTS