Spartan, cel mai mare lanț autohton de restaurante fast-food, își continuă expansiunea. O nouă unitate, cea cu numărul 72, a fost deschisă în Promenada Mall Craiova. Roberto Alexandru Arjoca și Cosmin Mihai Garaiman, parteneri francizați Spartan, dețin deja trei restaurante sub acest brand, două dintre ele deschise în anul 2023. Ȋn primele două locații s-au investit peste 400.000 de euro, iar profitul a fost de 650.331 euro.
Parteneri Spartan din 2015, când au deschis în Craiova primul restaurant sub bandul fondat de omul de afaceri Ștefan Mandachi, Roberto Alexandru Arjoca și Cosmin Mihai Garaiman, fondatori ai Arji Pop SRL, au ajuns la o cifră de afaceri de 3.762.620 Euro.
„Am investit 405.000 de euro în primele două restaurante și am ajuns la o cifră de afaceri care se apropie de patru milioane de euro. Restaurantul deschis ȋn 2015 a trecut între timp și printr-o renovare, i-am dat o față nouă, iar redeschiderea lui a adus un flux mai mare de clienți. Strategia noastră, dar și a lanțului Spartan este de extindere, așa că am decis să investim ȋntr-o nouă unitate, ȋn cel mai nou centru comercial din orașul nostru, Promenada Mall”, a spus Cosmin Mihai Garaiman.
Record de clienți în primele patru zile de la deschidere
Restaurantul Spartan din Promenada Mall Craiova a pornit cu o investiție de 170.000 de euro. În primele patru zile, localul a avut nu mai puțin de 2.617 de clienți.
„Aș putea să spun că am avut încasări record. Ne așteptam la un număr mare de clienți, dar cei peste 2.600 ne-au întrecut așteptările. Încasările au fost de aproape 30.000 de euro. Deci putem spune cu toată încrederea că am pornit cu dreptul și de această dată”, a completat Roberto Alexandru Arjoca.
În total, în România, sub brandul Spartan sunt 70 de restaurante, plus încă două care se află în Spania, în Castellon si Barcelona. Produsele Spartan sunt disponibile pe platformele de livrări, precum Glovo sau Tazz.
Fondatorul Spartan, Ștefan Mandachi a vândut, anul acesta, lanțul de restaurante și a ieșit din business-urile din domeniul HoReCa pentru a se concentra pe zona de educație online și activități umanitare. Ȋn vara anului 2023, el a lansat Franchise Generator, primul program de mentorat pentru antreprenorii români care vor să-și transforme afacerea într-un lanț de francize. Spartan a fost preluat de principalii francizați Remus Cosovanu și Răzvan Nanus, alături de directorul general Gabriel Melniciuc.
Lanțul de restaurante Spartan a fost fondat în 2012 și face parte din grupul Strong MND Corporation SRL. Compania a ajuns la 7 de unități (dintre care două ȋn străinătate), iar ȋn primul semestru din 2023 a avut o cifră de afaceri de 87.839.916 lei.
COMMENTS