Sphera Franchise Group, cel mai mare grup din industria de food service din România, ce deține companiile care operează în sistem de franciză brandurile KFC, Pizza Hut și Taco Bell în România și KFC în Republica Moldova și în anumite zone din Italia, a numit-o pe Andrada Busuioc în funcția de Director de Comunicare. Aceasta va coordona comunicarea corporate, de brand, internă și strategia de social media și va oferi suport în relația cu investitorii.
„Suntem cel mai mare operator din industria de food service, cu trei branduri puternice, pe trei piețe, suntem listați pe Bursa de Valori București și am fost incluși în principalul indice al acesteia, precum și într-un indice internațional. Avem o echipă de peste 4.600 de colegi și o strategie de dezvoltare constantă. În acest context, activitățile Sphera Group de comunicare s-au intensificat în ultimii ani. Ne bucurăm că am adus alături de noi un profesionist cu o experiență vastă, care să răspundă cerințelor noastre de a implementa o strategie de comunicare adresată unor stakeholderi variați, de la jurnaliști la clienți, la investitori sau colegi”, a declarat Călin Ionescu, Director General, Sphera Franchise Group.
De formare economist, cu o puternică înțelegere a mediului de business și macroeconomic, Andrada are o experiență de peste 15 ani în media și comunicare. A coordonat implementarea strategiilor de comunicare pentru mari companii din industria financiară, energie și real-estate, din poziția de Head of Corporate Division într-una dintre cele mai mari agenții locale de PR, și are o vastă experiență în comunicarea de criză. Este unul dintre cei mai experimentați comunicatori pe segmentul listărilor la Bursă, ocupându-se de proiecte variate, pentru companii de stat sau private, de la IPO-uri și SPO-uri la listări duale sau secundare, pe bursa de la Londra. Înainte de a se alătura echipei Sphera, a gestionat comunicarea internă pentru o mare companie din retail. Andrada a absolvit Facultatea de Relații Economice Internaționale din cadrul ASE și a urmat un masterat în Analiza economică a instituțiilor la Universitatea Paul Cezanne Aix Marseille III.
„Oportunitatea de a lucra pentru liderul unei industrii este, pentru orice profesionist, un privilegiu și o provocare în egală măsură. Am ocazia să valorific experiența acumulată în zone atât de diverse, construind la dezvoltarea pe mai departe a unui business care crește neîntrerupt de aproape 30 de ani. Mă alătur unei echipe solide, formate din oameni dedicați, care stabilesc standardele în industrie, și mă bucur că am șansa de a învăța și de a contribui împreună cu aceștia la performanța Sphera”, a declarat Andrada Busuioc, Director de Comunicare, Sphera Franchise Group.
Andrada va coordona echipa de comunicare a Grupului Sphera, alături de care va defini strategiile de comunicare pentru cele trei branduri din portofoliu – KFC, Pizza Hut și Taco Bell -, cea de comunicare corporate a Sphera Franchise Group și cea de social media pentru toate cele patru entități și va oferi sprijin în implementarea lor.
COMMENTS