Dincolo de multiplele reglementări şi aspecte contabile, a căror tehnică nu e tocmai uşor de înţeles şi nici nu prezintă interes pentru publicul larg, introducerea split TVA (adică a unui cont special doar pentru TVA, separat de contul prin care se derulează tranzacţiile unei firme), modificare de lege unică în UE aşa cum a ieşit ea din Executiv are câteva hibe uşor de priceput.
1.Are un impact extrem de redus dintr-un motiv atât de simplu că pare de-a dreptul penibil. Ca să ai bani într-un cont special de TVA, trebuie, în prelabil, să declari corect tranzacţiile purtătoare de TVA. Ori, dacă tot te-ai „autodenunţat” că ai de plată TVA e cam greu de crezut că aveai vreo intenţie de a nu plăti acest impozit.
De fapt, marea problemă, undeva la 90% din banii neîncasaţi, o constituie tranzacţiile făcute „la negru”, fără a se declara TVA-ul. Ori, aici split TVA nu are niciun fel de aplicabilitate şi, implicit, de utilitate. Mai degrabă apare în ochii publicului drept un gen „să facem totul” şi „se lucrează”, pe sistemul „birocraţia salvează România” (pe costurile firmelor şi spre marea bucurie a băncilor).
2.Banii încasaţi din operaţiuni purtătoare de TVA vor aştepta „cu emoţie” socoteala trimestrială a sumelor care trebuie să ajungă efectiv la buget. Timp în care o firma care îi va deţine o perioadă destul de îndelungată în cont va trebui să facă echilibristica plăţilor scadente. Pentru care este posibil, din varii motive să nu facă rost de fonduri în timp util.
Iar asta cu consecinţele de rigoare ale ratării unor oportunităţi de afaceri sau de afectare a plăţii salariilor, de care depinde şi productivitatea muncii, mai ales pe calea lipsei de creativitate, dacă nu pe calea lipsei de tragere de inimă la îndeplinirea sarcinilor de serviciu. Zicala o cunoaştem din vremea socialismului:„Ei se fac că ne plătesc, noi ne facem că muncim”.
3.Un aspect practic, ultimul pe care mai are rost să îl mai aducem în atenţie, ar fi răspunsul la întrebarea adresată patronului unei firme: „Aveţi bani ?”. Răspunsul ar putea fi năucitor: „Avem, dar n-avem !” Adică, deşi stăm pe sume consistente în contul TVA, nu avem destui bani în contul din care ar trebui să vă achităm factura.
Desigur, Ion Luca Caragiale ( beneficiar al uneia dintre cele două cacofonii permise în limba română ) ar fi mândru că a intuit acest aspect naţional care desfide logica binară şi logica în general. Dar, foarte probabil nu s-a gândit că se va merge până la nivel de contabilitate a firmei şi până la negarea pe cale administrativă a unei calităţi esenţiale a banilor: aceea de a fi fungibili.
În final, pentru reflecţie filosofică şi ca să aveţi prilej de bancuri, pe sistemul local de a face haz de necaz, vă prezentăm integral articolul 543 din Noul Cod Civil. Articol care confirmă faptul că Executivul a avut deplină îndreptăţire juridică pentru a lua o măsură, dacă nu antieconomică, măcar foarte puţin economică. Din păcate nu e singura situaţie.
SECŢIUNEA 1
Despre distincţia bunurilor
Art. 543
Bunurile fungibile şi bunurile nefungibile
(1) Bunurile sunt fungibile sau nefungibile (acum vă întrebaţi cum sunt banii – n.r.).
(2) Sunt fungibile bunurile determinabile după număr, măsură sau greutate, astfel încât pot fi înlocuite unele prin altele în executarea unei obligaţii (adică banii din conturile unei firme – n.r.).
(3) Prin act juridic (a se citi ordonanţă de urgenţă – n.r.), un bun fungibil prin natura sa (adică banii – n.r.) poate fi considerat ca nefungibil.
COMMENTS