Tarfin, agri-fintech-ul est-european specializat în furnizarea de soluţii avansate pentru sectorul agricol prin intermediul platformei sale digitale, vine în ajutorul fermierilor români și în 2025. În 2024, compania a înregistrat o creștere semnificativă a portofoliului de fermieri, de aproape 60% față de anul precedent, consolidându-și astfel poziția pe piață și demonstrând eficiența modelului de afaceri bazat pe tehnologie.
Anul trecut, prin intermediul rețelei sale de retaileri parteneri, Tarfin a ajuns la fermieri din 28 de orașe. Peste 1.500 de fermieri au beneficiat de soluțiile de finanțare oferite de companie. De asemenea, în privința retailerilor care au fost activi atât în 2023, cât și în 2024, vânzările acestora au crescut cu peste 25%.
„Suntem mândri de realizările pe care le-am avut în 2024 și încrezători în perspectivele pentru acest an”, declară Valentina Seiciu, Director General al Tarfin România.
În timp ce îngrășămintele și produsele chimice au fost principalele produse finanțate, în comparație cu 2023, compania și-a dublat finanțarea în domeniul uneltelor și echipamentelor agricole și al combustibilului.
„În acest an, Tarfin va continua să se extindă în aceste sectoare, asigurându-se că fermierii au flexibilitatea financiară de a investi în echipamentele și combustibilul de care au nevoie pentru o producție agricolă durabilă. Finanțarea Tarfin poate fi un instrument puternic de stimulare a creșterii vânzărilor pentru retaileri. Prin parteneriatul cu noi, ei pot oferi o finanțare mai accesibilă fermierilor, consolidându-și baza de clienți și extinzându-și aria de acoperire a pieței”, spune Valentina Seiciu.
În 2025, Tarfin își mai propune să extindă gama de inputuri agricole finanțate, incluzând nu doar furaje, semințe și îngrășăminte, ci și tehnologii inovatoare precum drone și sisteme de irigații. Acest obiectiv reflectă angajamentul companiei de a sprijini fermierii în adoptarea practicilor agricole moderne și eficiente.
„Ne angajăm să fim un partener de încredere pentru fermierii români, oferindu-le soluții financiare adaptate nevoilor lor și sprijinindu-i în eforturile de a construi o agricultură durabilă și prosperă”, afirmă Valentina Seiciu.
Tarfin continuă să inoveze pentru a simplifica accesul la finanțare pentru fermierii mici și mijlocii. Prin intermediul platformei sale digitale, compania oferă un proces de aprobare a împrumuturilor rapid și transparent, eliminând barierele birocratice și oferind rate ale dobânzii competitive.
Tarfin colaborează îndeaproape cu retailerii și cu distribuitorii din sectorul agricol pentru a extinde acoperirea serviciilor și a ajunge la un număr cât mai mare de fermieri. Parteneriatele strategice contribuie la creșterea vânzărilor comercianților și la consolidarea relațiilor cu clienții.
Compania este conștientă de provocările generate de schimbările climatice și de volatilitatea prețurilor la inputurile agricole. Soluțiile de finanțare flexibile oferite de Tarfin permit fermierilor să achiziționeze tot ceea ce au nevoie la momentul potrivit, fără a afecta fluxul de numerar, și să gestioneze mai eficient riscurile financi
COMMENTS