- Sediile principale ale marta sunt în Sibiu și Berlin
- Runda de finanțare a fost condusă de Almaz Capital, un fond de investiții din Silicon Valley cu accentul pe Europa de est și Capnamic, unul din cele mai prestigioase fonduri de investiții din Germania
- Printre investitori se numără și GMPVC, Ithaca, SumUp Impact Fund, Verve Ventures
- Sunt implicați și unii dintre cei mai prestigioși investitori și antreprenori europeni, precum Christian Vollmann, Johannes Schaback, Dr. Steffen Zoller și Julian Stiefel
- Proaspăta finanțare va fi utilizată pentru a mări echipa de bază din Sibiu, Berlin, Gdansk și Vilnius și pentru optimizarea proceselor companiei
marta, platforma digitală de îngrijire la domiciliu, anunță încheierea primei runde de finanțare în valoare de 6.6 milioane de euro, condusă de Capnamic împreună cu Almaz Capital. Printre investitori se numără și GMPVC, Ithaca, SumUp Impact Fund, Verve Ventures, precum și importanți antreprenori și investitori europeni, ca de exemplu Christian Vollmann, Johannes Schaback, Laura Esnola, Dr. Steffen Zoller și Julian Stiefel. Capitalul obținut în această rundă de finanțare va fi folosit pentru a mări echipa de bază din Sibiu, Berlin, Gdansk și Vilnius, dar și pentru a dezvolta și optimiza procedurile și procesele specifice de afaceri.
marta își propune să revoluționeze piața serviciilor de îngrijire la domiciliu a vârstnicilor, schimbând modul în care îngrijitorii din România și din alte țări est-europene pătrund într-o piață ce se află în continuă creștere în Germania, dar și în alte state. Piața vorbitorilor de limba germană (Germania, Austria, Elveția) valorează 18 miliarde de euro. Germania are peste 4 milioane de vârstnici care caută îngrijire la domiciliu, în timp ce doar 280.000 de îngrijitori activează în sectorul de îngrijire mobilă. Acest dezechilibru major reprezintă o oportunitate pentru îngrijitorii din Europa de est, care doresc să-și mărească veniturile prestând servicii de îngrijire la domiciliu în Germania.
Prin intermediul platformei, ce se bazează pe un algoritm propriu, marta oferă soluția pentru una dintre cele mai presante probleme ale domeniului de îngrijiri la domiciliu, anume rezultatele slabe ale procedurilor existente, prin care îngrijitorii sunt plasați la cazuri. Algoritmul de compatibilitate marta, bazat pe date și informații detaliate, asigură reușita plasărilor și, totodată, permite îngrijitorilor să-și negocieze direct contractul, ceea ce reduce costurile și complexitatea soluției de îngrijire la domiciliu pentru familii. Concentrându-se pe transparența procedurilor și pe componenta umană a serviciilor de îngrijire la domiciliu, marta urmărește să asigure mai multă libertate de alegere îngrijitorilor, dar și îmbunătățirea calității serviciilor prestate familiilor.
marta abordează una dintre problemele sociale presante la momentul actual. Greutățile întâmpinate de îngrijitori și de familiile care au nevoie de aceste servicii sunt aceleași în toată lumea: asigurarea unei soluții de îngrijire la domiciliu este un procedeu foarte complicat și necesită mult timp, piața este extrem de fragmentată și nu există transparență, legalitate și consiliere de specialitate.
Schimbările demografice provocate de îmbătrânirea populației la nivel global aduc în prim-plan nevoia de îngrijire la domiciliu. Soluțiile existente pentru îngrijirea celor vârstnici sunt, de cele mai multe ori, nesatisfăcătoare. În momentul de față, îngrijitorii dornici să presteze aceste servicii se confruntă cu multipli intermediari (în unele cazuri pot fi implicate chiar șase agenții în procedura de intermediere), iar în jur de 80% din aceste plasări eșuează. Acest lucru se întâmplă deoarece nevoile specifice ale familiei nu se potrivesc cu serviciile oferite de prestator/îngrijitor. Cu ajutorul platformei sale digitale, bazată pe date și informații detaliate, pe un algoritm de compatibilitate propriu, marta poate evita de la început aceste eșecuri previzibile.
„Există sute de exemple de situații dificile care se pot ivi în procesul de îngrijire a vârstnicilor la domiciliu. Auzim despre îngrijitori care sunt surprinși când își primesc plata la sfârșitul contractului. În plus, fiecare dintre noi cunoaște situații concrete de la rude sau de la prieteni despre cât de greu este să găsești un mijloc de îngrijire a bunicilor. Îmbătrânirea este un lucru firesc; la fel ca și dorința de a presta servicii în acest domeniu. Noi trebuie să știm cum să gestionăm îngrijirea din ambele perspective. Suntem convinși că putem folosi tehnologia actuală într-un mod inteligent pentru a-i ajuta atât pe cei vârstnici, cât și pe cei care doresc să îi îngrijească,” spune Maria-Magdalena Jura, marta Country Head pentru România.
marta le permite atât vârstnicilor, cât și îngrijitorilor, mai multă autonomie și le asigură libertatea de a compara, decide și opta pentru condițiile de prestare a serviciilor potrivite cu cerințele ambelor părți. În plus, marta a automatizat principalele proceduri de administrare pe partea îngrijitorilor, punându-le la dispoziție posibilitatea de a-și gestiona direct pe platformă polițele de asigurare, facturile și impozitele, astfel încât să se poate concentra pe ceea ce știu cel mai bine: să-i îngrijească cu devotament pe cei aflați în nevoie.
„marta a creat o veritabilă piață de îngrijire online, în care îngrijitorii și familiile care au nevoie de aceste servicii se întâlnesc în mod direct și transparent. Este o abordare cu adevărat unică în acest domeniu, care se bazează pe digitalizare. Noi am urmărit evoluția marta din ultimele luni și suntem profund impresionați de rafinamentul tehnologiei și de performanțele echipei marta. Ne bucurăm în mod special de entuziasmul cu care este abordată această mare problemă socială,” afirmă Jörg Binnenbrücker, fondatorul Capnamic și principalul investitor.
COMMENTS