Medic Chat, platforma de telemedicină din România care oferă acces la sfaturi medicale online, vizează o investiție de 250.000 euro, din care mai mult de o treime este deja asigurată de Cleverage VC și un Angel Investor din SUA, urmând ca diferența să fie obținută prin listarea pe SeedBlink, platforma de investiții în startupuri de tehnologie cu cea mai mare creștere din Europa. Listarea va avea loc mâine, 9 martie, la ora 10.00.
Medic Chat și-a pregătit runda de investiție în mod strategic, asigurând investiția ancoră de 75 000 euro de la Cleverage Venture Capital, VC cu experiență cumulată a partenerilor de peste 100 de ani în industria de sănătate și health tech, know-how și rețea de contacte în Europa Centrala și de Est. Printre partenerii Cleverage se numără Wargha Enayati, fondator Regina Maria, Georgios Sofianos, antreprenor în industria de sănătate şi CEO al Sofmedica, Sergiu Neguţ, business angel şi co-fondator Fintech OS, Voicu Oprean, fondator AROBS Transilvania Software şi Alexandru Popescu, executiv cu 20+ ani de experiență la nivel C-level în industria de sănătate. “Expertiza noastră e să alegem și să susținem proiecte reușite în zona de health tech. Am analizat întreg spațiul startupurilor de telemedicină din România și am apreciat poziționarea diferențiată a Medic Chat, motiv pentru care am ales să investim în ei. Mai mult, factorul decisiv a fost experiența echipei de fondatori atât pe tehnic, cât și în antreprenoriat”, Alexandru Popescu, Cleverage VC.
Startupul a obținut și o investiție de 12.500 de euro de la Jay Chowdhury, Angel Investor din SUA, cu care echipa a mai colaborat în trecut. Acesta aduce o experiență importantă pe product development și marketing digital, având o rețea de contacte din SUA ce poate fi valoroasă atât în vederea unei runde viitoare, precum și o potențială intrare pe piața din SUA. “Am fost nerăbdător să urmăresc progresul Medic Chat de când Cosmin mi-a dat prezentat prima dată ideea. Oportunitatea este imensă, așa că sunt foarte încântat să fiu implicat în următorii ani și să ofer sprijin în încercarea de a extinde modelul aici în SUA, unde costurile medicale sunt absurde”, Jay Choudhury, antreprenor și angel investor, SUA.
“Pregătim această primă rundă de investiție încă de anul trecut, iar pentru noi a fost prioritar să alegem investitori care să ne susțină pe viitor în planurile de creștere, permițând accesul la know-how relevant și o rețea de contacte importante din industria de sănătate, atât în România, Europa, cât și in SUA”, afirmă Emilian Rădoi (foto), co-fondator Medic Chat.
În cei trei ani de când este activă, platforma a demonstrat validarea în piață printr-o rată de creștere accelerată, în 2020 raportând venituri de 12 ori mai mari față de 2019, depășind 56 000 euro. În momentul de față, aplicația are peste 50.000 de conturi de clienți și peste 200 de medici, din 40 de specialități medicale.
“Ideea a apărut în urma unui accident la schi, în care mi-am rupt un ligament la genunchi și aveam nevoie de o a doua opinie medicală în vederea unei operații invazive cu posibile consecințe negative. M-a suprins faptul că era atât de greu să ajungi la un medic specialist pentru a întreba câteva lucruri punctuale. Ai nevoie de programare cu cel puțin câteva zile în avans, iar dacă ai o nelămurire, singura alternativă e să cauți singur informații pe Google. Viziunea noastră este ca accesul la medici de top să fie la fel de ușor cu a comanda un Uber sau a rezerva o cazare pe AirBnB”, afirmă Cosmin Dumitrache, co-fondator Medic Chat.
Medic Chat este foarte ușor de utilizat, funcţionează pe bază de întrebare-răspuns text, iar doctorii răspund în general în cateva ore. Pentru fiecare doctor sunt prezentate informaţii profesionale precum studii, experienţă, dar şi calificative din partea altor utilizatori. Preţul pentru a pune o întrebare unui doctor porneşte de la 30 de lei, sumă din care platforma reţine un comision. Diferențiatorul principal este reprezentat de selecția mare de medici de specialitate disponibili într-un timp scurt.
“Health Tech poate fi considerată o verticală „la modă”, însă adevărul este că urmează o tendință aflată abia la început de drum. Asistăm astfel la o ofensivă a multor startup-uri, care se specializează pe câte un segment anume. Vor exista consolidări? Cu siguranță. În orice caz, cei care forțează o nișă cum sunt cei de la Medic Chat vor avea numai de câștigat, dacă își execută bine planurile.” a declarat Andrei Dudoiu, CEO SeedBlink.
Evaluare la 3.2 milioane de euro
Pentru suma de 162.500 de euro vizată prin equity crowdfunding pe SeedBlink, co-fondatorii Medic Chat cedează un pachet de aproximativ 4.7% din acțiuni, evaluarea companiei fiind de 3.2 milioane de euro pre-money.
„Produsul nostru și-a dovedit aplicabilitatea și are succes, pe o piață cu un potențial uriaș. Ceea ce ne dorim acum este să accelerăm creșterea. Listarea pe SeedBlink ne va ajuta să ne mărim echipa de marketing, operațiuni și engineering. Cu această investiție țintim o creștere de 20X în următorii 2 ani. Pe termen lung, proiectând o creștere anuală de 4-5X, în 5 ani putem depăși 100 mil. EUR venituri anuale”, declară Emilian Radoi.
Pentru anul următor startupul și-a propus creșterea pe piața din România, validarea modelului de business pe 1-2 piețe internaționale și extinderea pe verticală, prin adăugarea de noi servicii medicale, precum nutriție, psihoterapie și medicină veterinară.
În această direcție, startupul a validat deja segmentul de medicină veterinară prin lansarea cu succes a Vet Chat în noiembrie 2020, care a început să aducă venituri încă din prima zi.
“Un factor important este că ne aflăm într-o piață în creștere, care se află în prezent pe un val semnificativ de accelerare determinat de Covid. Piața era deja pe un trend ascendent de aproximativ 20% CAGR, iar în 2020 a ajuns la aproximativ 90% creștere, prin accelerarea ritmului de adopție atât din partea consumatorilor, cât și al industriei și legislației. Post-covid se estimează menținerea unui ritm de creștere similar cu cel pre-pandemie, de peste 25%, ceea ce va propulsa piața la peste 396 miliarde de dolari până la finalul lui 2027. Acest trend accentuează oportunitatea imediată a acestui segment”, afirma Emilian Rădoi.
COMMENTS