Statele Unite încă sunt vulnerabile

Statele Unite încă sunt vulnerabile

Liderii Rezervei Federale urmează să ia noi decizii de politică monetară în şedinţa din 20-21 septembrie şi, ca de fiecare dată, înainte de o astfel de întâlnire, apar şi noi declaraţii cu privire la economia Statelor Unite ale Americii.

Factorii de decizie politică se vor prezenta la întâlnire divizaţi, unii dintre ei îngrijoraţi că actualele rate scăzute alimentează o creştere a inflaţiei, alţii susţinând că FED nu trebuie să grăbească creşterea ratelor, scrie reuters.com.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Înainte ca Rezerva Federală să ridice ratele de dobândă, ar trebuie să vedem un trend mai puternic în comportamentul de cheltuieli al consumatorului american şi o creştere a inflaţiei, apreciează Lael Brainard, guvernator FED, citată de reuters.com. Aceasta a precizat că economia Statelor Unite încă pare vulnerabilă la slăbiciunile economice din afara graniţelor sale.

leo

Lael Brainard a mai afirmat că piaţa muncii americane încă nu a fost dusă la putere maximă, ceea ce înseamnă, în opinia sa, că „atitudinea de a restrânge politica de prevenire este mai puţin convingătoare„. Recent, aceasta a mai spus că piaţa muncii s-ar putea restrânge în continuare fără a mai pune presiune pe inflaţie.

„Răspunsul inflaţiei la o rezistenţă neaşteptată a cererii probabil va fi modest şi gradual şi necesită un răspuns politic corespunzător, moderat„, a mai delcarat Lael Brainard, potrivit reuters.com.

Preţurile acţiunilor din Statele Unite au crescut ca urmare a declaraţiilor lui Brainard, în vreme ce dolarul şi randamentele pe datoria publică a Statelor Unite au scăzut.

Banca Centrală a ridicat costurile sale de împrumut în decembrie, punând capăt la şapte ani de dobânzi aproape de zero.

Factorii de decizie politică au semnalat, în luna iunie, că ratele ar putea urca de două ori pe parcursul a ceea ce a mai rămas din 2016. În ultimul an,  Lael  Brainard a fost unul dintre cei mai vocali apărători ai politicii FED de rată scăzută a dobânzii, argumentând că Statele Unite ale Americii sunt vulnerabile la problemele economice din Asia şi Europa.

 

 

 


COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0