Haideţi să vorbim despre doctrine. Fiindcă observ că nu prea mai discută nimeni de ideea că doctrinar liberalismul trebuie să se ocupe cu micşorarea taxelor, nu cu majorarea lor, în măsura în care guvernul îşi asumă obiectivul de a creşte pensiile.
Cu alte cuvinte, doctrinar liberalii ar fi cazul să observe că accizele au ajuns la 55% în preţul benzinei şi să-şi pună problema să le micşoreze, deoarece preţul petrolului s-a înjumătăţit pe fondul reducerii consumului şi într-un context de criză un partid a cărui doctrină e construită pe baza unor elemente ca piaţă, mediu de afaceri, neintervenţia statului în economie, scade impozitele, mai ales cele legate de consum – precum TVA şi accize – care nu mai e în exces.
Şi nu doar pe acestea trebuie să le reducă, ci să le elimine şi pe cele pe active sau dobânzi, ca să sprijine activitatea investiţională, în situaţia în care aici se identifică principala problemă, la nivelul capitalului.
În fine, dacă un partid intitulat astfel nu procedează aşa, ci merge în direcţia inversă, pentru a procura resurse necesare redistribuirii, iată un bun moment pentru a observa că nu ţine cont de doctrină.
Nu ştiu cum se face, dar se observă că toate formațiunile politice se prevalează de prevederea constituţională că România e un stat social. Indiferent că se autointitulează ca fiind de stânga sau de dreapta, partidele recurg la această sintagmă pentru a acţiona în sensul solidarităţii sociale, înţelese în sensul solidarităţii societăţii cu statul.
Adică, politicieni enunță la unison că România e un stat social. Afirmă că doresc să pună în aplicare această prevedere constituțională, care le permite să facă hazard moral și selecție adversă. Şi nu există deosebiri ideologice şi pentru că fiecare formaţiune politică vizează doar orizontul pe termen scurt.
Dar apropo de legea fundamentală, CCR a declarat neconstituţional actul normativ de amânare a plăţii ratelor la bănci. E ceva firesc în măsura în care nu poţi să legiferezi neplata datoriilor, intervenţia în contracte, în înţelegerile între părţi. Era suficient ca pentru ratele restante înregistrate în această perioadă băncilor să li se permită să nu constituie provizioane.
Ne-am referit la solidaritatea societăţii cu statul, care prin prisma statului social ar trebui să fie solidaritatea statului cu societatea, pentru că deşi aceste noţiuni sunt indisolubil legate atunci când solidaritatea se manifestă doar între societatea şi stat se observă că se rezumă la chete, ca şi cum s-ar legifera cerşitul. O asemenea abordare arată că, de fapt, nu se cultivă principii, ci există doar nevoi de moment. De ce avem nevoie de stat şi de guvern este tocmai pentru a se evita pe cât se poate hazardul moral, care, în momentul de faţă, în contextul renunţării la doctrine, devine paradoxal instrumentul preferat. Putem să ne punem problema dacă de vină e statul în sine sau cum e condus el de clasa politică, fiindcă indiferent unde intervine carenţa nu servesc scopului pentru care există. Dacă statul e destinat generării unor proiecte de anvergură naţională, la nivelul sistemului de sănătate sau a infrastructurii, ne întrebăm ce ar trebui să facă politicienii în aceste circumstanţe? Şi pentru că tot au dobândit ei statutul de putere reuşesc să şi-o exercite vreodată la nivel stimulativ?
COMMENTS