Academia de Studii Economice din Bucureşti a organizat în data de 30 iulie 2014, ora 10, conferinţa de presă de lansare a proiectului „Studenţii de azi profesioniştii de mâine”, Contract nr. POSDRU/160/2.1/S/137280, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 “Investeşte în oameni”. Organizarea conferinţei a marcat participarea ASE în calitate de partener în implementarea proiectului mai sus menţionat.
Obiectivul general al proiectului constă în îmbunătăţirea inserţiei pe piaţa muncii în domenii profesionale relevante specializării studiate şi propriului set de competenţe, prin dezvoltarea aptitudinilor de muncă a 5.000 de studenţi ca urmare a participării la un program integrat de consiliere şi orientare profesională.
La eveniment au conferenţiat dl. prof. univ. dr. Nicolae Istudor – Prorector ASE Bucureşti, dna. conf. univ. dr. Liliana Crăciun – Coordonator Activităţi Partener P5-ASE şi dl. Cristian Seidler – Business Unit Manager al companiei Wyser, din cadrul Gi Group Staffing Company, cu scopul de a prezenta reprezentanţilor mass-media care este rolul strategic al proiectului pentru învăţământul universitar, obiectivele, activităţile şi rezultatele specifice.
Potrivit domnului Prof. univ. dr. Nicolae ISTUDOR, Prorector al Academiei de Studii Economice din Bucureşti, Universitatea ASE este un jucător important în implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene. ASE Bucureşti derulează 65 de proiecte, din care 54 sunt cu finanţare POS DRU şi 11 proiecte din alte programe de finanţare.
Coordonatorul Activităţi Partener P5-ASE declara că „elementul central al proiectului este activitatea de consiliere şi orientare profesională a studenţilor completată de activitatea de vizite de studiu în companii, adresate unui număr de 5000 de studenţi”. Dintre aceştia, grupul ţintă al ASE Bucureşti este format din 250 de studenţi de la ciclurile de licenţă şi masterat, exceptând ultimul an de studii.
În opinia domnului dl. Cristian Seidler, majoritatea studenţilor intră după absolvire pe piaţa forţei de muncă cu două deficienţe majore: Nu ştiu ce ştiu şi ce nu ştiu, nu deţin un set de indicatori măsurabili asupra competenţelor pe care le deţin şi asupra celor deficitare şi nu ştiu ce vor, nu au un obiectiv de carieră clarificat.
Rezultatul acestor deficienţe, de obicei în primii 3 ani de carieră, constă în: Capacitatea redusă a proaspăt absolvenţilor de a-şi „vinde” competenţele în faţa unui angajator, lipsa de motivaţie a proaspăt absolvenţilor pentru un loc de muncă specific, în cadrul interviurilor de angajare, lipsa de realism faţă de efortul presupus de un loc de muncă şi faţa de valoarea de piaţă a muncii şi schimbarea frecventă a locurilor de muncă cel puţin în primii 3 ani de carieră, ceea ce are un impact mai degrabă negativ asupra parcursului profesional ulterior.
Prezentul proiect răspunde acestor realităţi din piaţa forţei de muncă prin obiectivele şi activităţile pe care le include.
COMMENTS