Studenții Facultății de Management și Dezvoltare Rurală din cadrul USAMV București experimentează tranzacționarea produselor agricole pe o piață digitală internațională reală

Studenții Facultății de Management și Dezvoltare Rurală din cadrul USAMV București experimentează tranzacționarea produselor agricole pe o piață digitală internațională reală

Commoditrader, platforma internațională de comerț digital cu produse agricole și Facultatea de Management și Dezvoltare Rurală din cadrul USAMV București, au încheiat un parteneriat educațional. Studenții din cadrul specializării Ingineria și Managementul Afacerilor Agricole, din București și din filialele de la Călărași și Slatina, vor participa în săptămâna 18 – 22 mai la cursuri de câte o oră și jumătate, susținute de Commoditrader, pentru a experimenta tranzacționarea produselor agricole pe piața domestică și internațională, elementele comerțului digital și părțile implicate, precum și mecanismele de asigurare și finanțare a tranzacțiilor.

Prin parteneriatul încheiat, cele două organizații își propun să exemplifice în procesul didactic aspecte esențiale pe care un viitor specialist, absolvent al facultății de Management și Dezvoltare Rurală care activează în agribusiness, ar trebui să le cunoască: tipul de tranzacții și poziționarea lor (anunțuri și perioade) care se pot desfășura între utilizatorii platformei – în calitate de vânzători sau cumpărători, mecanismele de funcționare ale comerțului digital agricol, prețurile și modul în care funcționează piața fizică, instrumente de protecție și finanțare a tranzacțiilor, parametrii de tranzacționare și cerințele de calitate a cerealelor specifice unui contract, stabilirea unui contract și negocierea termenilor, precum și elementele specifice tranzacțiilor de tip futures sau cele ale carbonului.

Dorim să sprijinim mediul educațional din România și să contribuim prin cunoștințele noastre la formarea specialiștilor agribusiness-ul românesc. Pentru noi, România este o piață importantă, atât din punct de vedere al potențialului agricol, prin dimensiune și istoric al producției, cât și datorită potențialului uman, unde oamenii sunt receptivi la evoluțiile tehnologice și își doresc să se alinieze la tendințele internaționale de comerț care să le asigure accesul la piețe competitive și transparente și un nivel înalt de specializare și profesionalism”, declară Alexandra Suciu Sorensen, Responsabil Dezvoltare Piața pentru România, din cadrul Commoditrader.

Strategia Facultății de Management şi Dezvoltare Rurală este de a se poziționa ca instituție dinamică de învățământ superior, urmărind îndeaproape schimbările intervenite pe piaţa muncii şi în societate în general. O preocupare continuă a colectivului facultății este creșterea calității actului didactic, a întregului proces de învățământ (de la planurile de învățământ, la fișele disciplinelor, cadrele didactice, spațiile de învățământ, dotările și stagiile de pregătire practică), în vederea formării de specialiști care se pot integra în societatea bazată pe cunoaștere, gata de a-și asuma responsabilități, capabili de flexibilitate în carieră și pregătiți pentru a conduce.

Suntem în dialog permanent cu reprezentanți ai mediul de afaceri din agribusiness-ul local, fermieri, furnizori de inputuri, traderi de produse agricole, procesatori, presa agricolă. Suntem în cătarea de informație, ne instruim studenții în spiritul deschiderii către nou, iar parteneriatul cu Commoditrader este un exemplu în acest sens și reprezintă totodată o oportunitate care ne permite să aflăm de la sursă modul de funcționare a piețelor agricole și să ne pregătim studenții pentru afacerile viitorului”, declară Prof. Toma Dinu, Decan al Facultății de Management şi Dezvoltare Rurală și titular al cursului Costuri, Prețuri și Tarife la specializarea Ingineria și Managementul Afacerilor Agricole.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0