Percepția directorilor financiari din România cu privire la evoluția principalilor indicatori financiari ai companiilor pe care le conduc s-a schimbat dramatic în doar câteva luni din cauza pandemiei de COVID-19, potrivit studiului CFO Survey România, realizat pe Deloitte în perioada aprilie-mai 2020 pe baza opiniilor exprimate de directorii financiari din țara noastră. Principala îngrijorare a directorilor financiari pentru acest an este legată de scăderea cererii, 73% dintre participanți estimând o scădere a cererii interne, iar 45% dintre ei, a cererii externe. Ponderea celor care se așteaptă la o scădere a veniturilor este de 67%, în condițiile în care, la finalul lui 2019, 78% dintre ei estimau venituri în creștere, potrivit studiului.
În aceste condiții, pentru următoarele 12 luni, directorii financiari iau în calcul, ca principală strategie, reducerea costurilor (58%), urmată, la distanță mare, de asigurarea fluxului de numerar (16%) și de creșterea organică (13%).
Doar 9% dintre respondenți mai estimează o creștere a investițiilor în următoarele 12 luni, față de 39%, la finalul lui 2019. De asemenea, proporția celor care anticipează o scădere a numărului de angajați este de 44%.
„Incertitudinea este în mod tradițional menționată ca un factor principal de risc de către participanții la studiul Deloitte CFO Survey, însă, în contextul actual, nu mai puțin de șapte din zece directori financiari resimt foarte intens această tensiune. Companiile din sectorul tehnologie, media și telecomunicații sunt singurele care resimt un nivel de incertitudine obișnuit, conform studiului. Acest context duce, în mod natural, la aversiune aproape unanimă, de 96%, față de riscuri. Astfel, prioritățile directorilor financiari pe termen scurt sunt protejarea angajaților, creșterea lichidității și a eficienței operaționale, reducerea riscurilor, inclusiv a celor cibernetice, o comunicare adecvată pentru a menține încrederea angajaților, a clienților și a investitorilor și, nu în ultimul rând, implementarea unor planuri de redresare adecvate pentru a răspunde incertitudinilor cauzate de pandemia COVID-19”, a declarat Zeno Căprariu, Partener Audit, Deloitte România, coordonatorul CFO Program în România.
Trei sferturi din participanții la sondaj (75%) sunt pesimiști cu privire la viitorul apropiat, în contextul în care mulți dintre ei se așteaptă ca evoluția financiară a companiei pe care o reprezintă să fie puternic afectată de criza economică generată de pandemie.
Referitor la măsurile anunțate de România pentru a sprijini economia locală în lupta cu efectele pandemiei de COVID-19, 58% dintre directorii financiari chestionați le consideră mai puțin eficiente decât pe cele adoptate de alte state europene.
La nivel de companie, principalele măsuri adoptate în contextul COVID-19 au fost implementarea muncii la domiciliu (87%) și renegocierea contractelor în derulare (73%). În consecință, companiile din România au tratat cu prioritate îmbunătățirea sistemelor IT pentru a permite munca la distanță (peste 35%). De asemenea, 28% dintre respondenți spun că s-au concentrat pe transformarea digitală în vânzări, în relațiile cu clienții și în lanțul de aprovizionare.
Studiul integral CFO Survey România este disponibil aici.
COMMENTS