Studiu Xerox: 80% dintre IMM-uri vor să facă trecerea la procese fără hârtie până în 2017

Studiu Xerox: 80% dintre IMM-uri vor să facă trecerea la procese fără hârtie până în 2017

Conform unui studiu Xerox, peste 80% din firmele mici și mijlocii (IMM-uri) vor să elimine hârtia din procese precum facturarea, rapoartele financiare, formularele de resurse umane și juridice, totul pentru a se ocupa de alte procese de business.

Studiul a inclus peste 1.000 de companii din Statele Unite ale Americii, Regatul Unit, Franța și Germania și arată că respondenții se așteaptă să facă această schimbare în următoarele 12 luni.

Aproape jumătate (46%) din respondenți au confirmat că procesele bazate pe hârtie consumă foarte mult timp, iar 6 din 10 consideră că acest lucru are un impact considerabil asupra profiturilor. Țările în care IMM-urile irosesc cel mai mult timp cu astfel de procese sunt Germania (51%) și Statele Unite ale Americii (50%), urmate de Regatul Unit (43%) și Franța (37%).

Pe măsură ce IMM-urile se pregătesc să își digitalizeze procesele bazate pe hârtie, majoritatea vor avea nevoie de ajutorul experților, deoarece doar 1 din 5 respondenți sunt la curent cu soluțiile digitale existente pe piață. Studiul a mai arătat că 47% din companii vor apela la un furnizor de echipamente de birou, 1 din 4 la furnizorul de servicii IT, iar 37% vor apela la producător.

“Schimbarea poate fi copleșitoare pentru firmele mici și mijlocii, dar există multe moduri prin care se poate asigura evoluția în direcția corectă”, spune John Corley, președinte Channel Partner Operations, Xerox. “Pe măsură ce IMM-urile fac trecerea la digital, este important să înțeleagă modul în care tehnologia – cum ar fi aplicațiile pentru imprimante și serviciile de management al documentelor – poate veni în sprijinul viziunii și strategiei lor, pentru a se asigura că transformarea digitală va fi un real succes.”

Studiul, realizat de firma independentă de cercetare de piață Coleman Parkes Research, arată că o creștere a nivelului de productivitate este o prioritate pentru IMM-uri, pe lângă dezvoltarea business-ului și reducerea costurilor de imprimare. Alte rezultate ale studiului includ:

– 28% din respondenți au declarat că au făcut progrese semnificative privind implementarea planurilor de digitalizare a proceselor bazate pe hârtie, Franța (cu 33%) fiind țara cea mai avansată din acest punct de vedere.

– IMM-urile din Statele Unite sunt în urmă cu planurile de digitalizare a proceselor, 41% din respondenți aflându-se în primele stadii ale implementării, comparativ cu media de 37%.

– 12% din toate IMM-urile se află la 1-3 ani distanță de momentul implementării.

Pe lângă importanța acordată digitalizării și automatizării, IMM-urile explorează, de asemenea, alte zone în care să îmbunătățească nivelul de productivitate, cum ar fi:

– Serviciile de management al documentelor (MPS): Dintre firmele mici și mijlocii chestionate, 42% au un contract de MPS, în timp ce 40% au declarat că au în plan încheierea unui astfel de contract în următorul an. 66% cheltuiesc mai mult de 1.000 de dolari lunar pentru activitățile de imprimare, ceea ce reprezintă o sumă semnificativă. Companiile care au contracte de MPS și-au redus costurile și consumul de hârtie și și-au îmbunătățit gestionarea costurilor de imprimare.

– Mobilitatea: Până la finalul anului 2017, 23% din IMM-uri cred că dispozitivele mobile vor fi complet integrate în fluxurile de lucru. Astfel, 66% din IMM-uri au inclus imprimarea mobilă în inițiativele lor legate de mobilitate, în timp ce 27% plănuiesc să o facă în decursul anului următor. Principalii factori care au influențat decizia sunt legați de optimizarea productivității angajaților care lucrează de la distanță, nevoia clienților de a accesa informații de oriunde s-ar afla și de serviciile pentru clienți îmbunătățite și mai rapide.

– Securitatea: Este din ce în ce mai important pentru IMM-uri să își țină în siguranță informațiile importante de business, în contextul în care volumul de date crește. Drept rezultat, 56% din IMM-uri includ acum imprimantele și/sau echipamentele multifuncționale în strategiile lor de securitate.

IMM-urile din Statele Unite și Europa de Vest cheltuiesc anual 40 de miliarde de dolari pe echipamente de birou și serviciile de imprimare aferente1, iar Xerox sprijină aceste companii să își îmbunătățească procesele. Compania a lansat o serie de soluții care ajută IMM-urile să automatizeze procesele, să optimizeze mobilitatea și să micșoreze costurile de imprimare cu ajutorul MPS.

Tehnologia Xerox ConnectKey automatizează procesele manuale bazate pe hârtie și ajută utilizatorii mobili să colaboreze, în mod eficient și ușor, chiar și în afara biroului. De asemenea, Xerox a încheiat parteneriate cu Cisco și McAfee, pentru a asigura un nivel de securitate ridicat al echipamentelor de imprimare.

1.021 de IMM-uri cu venituri anuale între sub 6 milioane de dolari și peste 305 milioane de dolari au luat parte la studiul online, finalizat în septembrie 2016. Studiul “Tendințe în 2017 privind productivitatea la birou pentru a crește profitul” a fost realizat de firma de cercetare independentă Coleman Parkes Research, la cererea Xerox.

Respondenții sunt senior manageri de business din departamentele de operațiuni, finanțe și IT, precum și proprietari ale unor firme mici. IMM-urile participante la studiu au între 50 și 1.000 de angajați și au sediul în Statele Unite, Regatul Unit, Franța și Germania. 293 de companii prezente la studiu erau din Statele Unite.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0