Comercianții care doresc să-și mărească veniturile în 2015 ar trebui să-și extindă opțiunile de personalizare puse la dispoziția consumatorilor – permițându-le acestora să ofere daruri cu o notă distinctivă, în special în perioadele în care se fac multe cadouri. Asta arată un studiu comandat de MasterCard despre obiceiurile consumatorilor privind cheltuielile de Sărbători, din care aflăm că oamenii preferă să ofere și să primească din partea celor dragi cadouri personalizate (46%) și cadouri cu o semnificație personală (44%).
Studiul, realizat la nivel european pe un eșantion de peste 15.000 de consumatori din 17 țări, evidențiază percepțiile asupra obiceiului de a oferi cadouri între un climat de consumerism și presiunea cauzată de lipsa timpului. Rezultatele pot reflecta și presiunile economice continue din Europa, pe care oamenii le resimt direct și personal. Studiul subliniază faptul că, în această perioadă, grija contează cel mai mult pentru consumatori: a înțelege ceea ce oamenii își doresc cu adevărat (87%) și a fi inspirat (86%) se află în topul priorităților atunci când vine vorba de a oferi cadouri.
„Având în vedere că personalizarea cadourilor și inspirația sunt tendințe clar reliefate de studiu, considerăm că aceste informații vor fi utile pentru comercianți, în eforturile lor de maximizare a oportunităților pentru 2015. MasterCard a urmărit întotdeauna să furnizeze comercianților din toată lumea idei și soluții care să le asigure creșterea și dezvoltarea. Cu ajutorul acestui studiu și al altor informații, precum cele din The Digital Sharing and Trust Study care arată ce urmăresc consumatorii în mediul online, din SpendingPulse, care monitorizează vânzările pe diferite piețe și din Global Destination Cities Index, MasterCard susține comercianții în planificarea acțiunilor lor viitoare”, a spus Javier Perez, Presedintele MasterCard Europe.
Rezultatele au arătat că vârsta contează în obiceiul europenilor de a oferi cadouri. Consumatorii cu vârsta de 55 de ani și peste (55%) sunt de peste două ori mai înclinați decât cei din categoria de vârstă 18-34 de ani (7%) să ofere cadouri în bani. Totuși, cei cu vârsta de 55 de ani și peste sunt aproape la fel de grijulii la alegerea cadoului pentru cineva drag (23%) ca cei din categoria de vârstă 18-34 de ani (26%).
Studiul mai conține observații despre modul în care atitudinea consumatorilor variază dintr-o țară în alta a Europei. Cele mai importante descoperiri sunt următoarele: Aproape 66% europeni plătesc cu cardul atunci când fac cumpărături in magazin, iar în același timp, aproape 90% dintre consumatorii suedezi și francezi plătesc cu cardul în magazine. Atunci când fac cumpărături online, consumatorii preferă să folosească cardul de credit (39%) sau cardul de debit (25%). Grecii (60%) amână cel mai mult cumpărarea cadourilor, așteptând până în ultima săptămână pentru a începe cumpărăturile de Sărbători. Marea Britanie este pe primul loc la planificarea din timp, 40% dintre britanici începând cumpărăturile cu o lună înainte
Cercetarea a fost realizată de către Toluna în 17 țări: Austria, Belgia, Franța, Germania, Italia, Olanda, Polonia, Rusia, Spania, Suedia, Elveția, Turcia, Marea Britanie, Cehia, Grecia, Ungaria și România. 15.129 de consumatori au fost intervievați în perioada 1-15 octombrie 2014.
COMMENTS